13.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSCOŢIA: Susţinătorii independenţei, creştere semnificativă în sondaje

SCOŢIA: Susţinătorii independenţei, creştere semnificativă în sondaje

Un sondaj de opinie realizat de YouGov pentru cotidienele The Sun şi The Times arată că 47% dintre alegătorii scoţieni ar vota "da" şi peste 53% ar răspunde "nu" la referendumul cu privire la independenţa Scoţiei, informează Mediafax.

Rezultatele unui sondaj realizat de institutul Survation vinerea trecută arătau, de asemenea, că susţinătorii independenţei deţin 47% din intenţiile de vot, faţă de 53% pentru cei care doresc ca Scoţia să rămână în cadrul Regatului Unit al Marii Britanii.

Cele două sondaje recente sugerează o schimbare a opţiunilor, în comparaţie cu precedentele sondaje, care au dat un avans considerabil celor care se opun independenţei la referendum.

"Nu trebuie să tragem concluzii excesive dintr-un sondaj şi să aşteptăm în continuare primul sondaj în care susţinătorii independenţei vor conduce. Este însă puţin probabil ca acest sondaj să influenţeze campania", a apreciat John Curtice, profesor în ştiinţe politice la Universitatea Strathclyde, care a realizat o sinteză a tuturor sondajelor.

 

Cele mai citite

Emma Răducanu, eliminată de Iga Swiatek în semifinalele turneului de la Stuttgart

Jucătoarea poloneză de tenis, Iga Swiatek, ocupanta locului 1 în clasamentul WTA și principala favorită la turneul WTA 500 de la Stuttgart, Germania, s-a...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Marcel Ciolacu îi ia apărarea Gabrielei Firea: “N-a avut nicio treabă cu azilele groazei”

Premierul Marcel Ciolacu a afirmat sâmbătă că Gabriela Firea nu a avut nicio implicare în gestionarea azilelor groazei, iar problemele existente erau deja cunoscute,...
Ultima oră
Pe aceeași temă