10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialSe plătesc primele despăgubiri pentru atentatul de la Nisa

Se plătesc primele despăgubiri pentru atentatul de la Nisa

Primele despăgubiri pentru victimele atentatului de la Nisa, unde 84 de persoane au murit, 202 au fost rănite şi numeroase şocate, vor fi deblocate săptămâna viitoare, a anunţat sâmbătă secretarul de stat francez Juliette Méadel, precizând că în cadrul acestei măsuri sunt incluse şi victimele străine, relatează AFP. 

Fondul de garanţie pentru victimele actelor teroriste şi ale altor infracţiuni (FGTI), care se ocupă cu despăgubirile, ''trebuie să aloce primele ajutoare. Am cerut ca aceasta să aibă loc de la sfârşitul săptămânii viitoare'', a declarat dna Meadel de la Nisa, în sudul Franţei, unde se afla sâmbătă. 

Mai multe asociaţii ale victimelor, precizează AFP, şi-au exprimat temerea că s-ar putea ca persoanele traumatizate la Nisa, din cauza numărului lor mare şi a dificultăţii de a-şi dovedi prezenţa la locul atentatului, să fie private de orice despăgubire. 

Mii de persoane erau prezente pe Promenade des Anglais joi seara când a avut loc atentatul. Cel puţin 17 străini şi-au pierdut viaţa în atentat, inclusiv trei germani, doi americani, trei tunisieni şi trei algerieni. 

FGTI, înfiinţat în 1986, când Franţa se confrunta cu un val de atentate teroriste având legătură cu situaţia din Orientul Mijlociu, dispune de o rezervă de 1,3 miliarde de euro, potrivit dnei Meadel. Circa 350 milioane de euro vor fi acordate drept despăgubiri pentru atacurile din 13 noiembrie de la Paris, potrivit FGTI.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Fântânile arteziene din Sectorul 4, pregătite pentru zilele călduroase de vară

Sectorul 4 al Capitalei este o comoară ascunsă pentru cei care își doresc să exploreze frumusețea orașului. Printre numeroasele sale atracții, cum ar fi...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă