8.8 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSe va deschide o nouă anchetă în cazul morţii preşedintelui polonez Lech...

Se va deschide o nouă anchetă în cazul morţii preşedintelui polonez Lech Kaczynski. Rămăşiţele fostului şef de stat vor fi exhumate

Liderul partidului polonez conservator “Lege și Justiție” (PiS) şi fratele geamăn al fostului preşedinte Lech Kaczynski a anunţat că rămăşiţele fostului şef de stat vor fi exhumate în cadrul anchetei privind tragedia soldată cu moartea celor 96 de pasageri aflați la bordul aparatului de zbor, citează Agerpres.

”Sunt de acord cu decizia Parchetului cu privire la exhumări. În ceea ce privește rămășițele pământești ale fratelui meu, termenele au fost deja fixate. Va fi una dintre primele exhumări, dacă nu chiar prima”, a declarat Jaroslaw Kaczynski într-un interviu publicat de site-ul de știri Onet.

După ce PiS a câștigat anul trecut alegerile parlamentare din Polonia, noul guvern a decis să redeschidă investigația privind accidentul de la Smolensk, calificând drept scandaloasă ancheta desfășurată de precedentul guvern de la Varșovia, condus de liberali.

Concluzia anchetei efectuate de Rusia a fost aceea că avionul s-a prăbușit din cauza unei erori de pilotaj, în timpul aterizării în condiții de ceață densă, probabil și ca urmare a presiunilor exercitate de unii membrii ai delegației asupra piloților pentru a ateriza la Smolensk, în pofida vizibilității reduse, precizează sursa citată.

Avionul prezidenţial polonez s-a prăbuşit pe 10 aprilie înainte de aterizarea pe aeroportul din Smolensk, din vestul Rusiei. Toate cele 96 de persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa. 

 

Cele mai citite

Prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul Liviu Carmely și proiecția filmului „Povestea unui pierde-vară” la ICR Tel Aviv

Institutul Cultural Român a organizat și găzduit, în data de 18 aprilie, prezentarea „Cinematografia românească azi” susținută de cineastul israelian de origine română Liviu...

VIDEO. Caz halucinant la Sibiu. Bolid de zeci de mii de euro, dar fură 20 de lei dintr-o cofetărie

Proprietarul unui lanț de cofetării din zona Sibiului a luat măsuri în urma unei creșteri a furturilor și a instalat camere de supraveghere în...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă