20.3 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialSecretarul de stat american al apărării: În caz de agresiuni ale Rusiei,...

Secretarul de stat american al apărării: În caz de agresiuni ale Rusiei, NATO își va apăra aliații

Alianța Nord-Atlantică (NATO) dorește să coopereze cu Rusia, pentru a face față provocărilor în domeniul securității în lume, însă nu va ezita să își apere aliații, în cazul unor „agresiuni” rusești, a declarat, marți, secretarul de stat american al apărării, Ashton Carter, citat de AFP, informează Agerpres.

„Nu vrem un război rece şi încă şi mai puţin unul cald. Nu căutăm să facem din Rusia un inamic”, a subliniat şeful Pentagonului, la ceremonia de predare a comenzii forţelor NATO în Europa.

Cu toate acestea, el a precizat că NATO își va apăra aliații și „ordinea internaţională bazată pe reguli”.

Până de curând şef al trupelor americane în Coreea de Sud, Curtis Scaparrotti îl va înlocui pe generalul Philip Breedlove, care se afla la comanda trupelor aliate în Europa din 2013. Generalul Scaparrotti va trebui să gestioneze relaţiile dificile între NATO şi Moscova, ilustrate recent prin mai multe incidente “periculoase” în Marea Baltică între nave şi avioane ruseşti şi americane. 

Avioane ruseşti au hărţuit recent, în mai multe rânduri, nave şi avioane militare americane în zona Mării Baltice. Aceste incidente au survenit într-un moment în care relaţiile dintre Moscova şi Washington sunt tensionate din cauza mai multor conflicte, precum în estul Ucrainei şi în Siria. 

Pentru a protesta împotriva anexării „ilegale” a Crimeii în martie 2014 şi împotriva ofensivei separatiştilor proruşi în estul Ucrainei în primăvara lui 2014, NATO şi-a suspendat practic orice cooperare cu Moscova, pe care o acuză de susţinerea rebelilor cu arme şi trupe. 

Săptămâna trecută, Germania s-a declarat deschisă ideii de a trimite soldaţi ai Bundeswehr-ului în Lituania pentru întărirea prezenţei militare a NATO pe flancul său estic, în urma invadării Crimeii de către Rusia, notează AFP.

 

Cele mai citite

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...
Ultima oră
Pe aceeași temă