13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialSecretarul de stat american John Kerry merge în Orientul Mijlociu și în...

Secretarul de stat american John Kerry merge în Orientul Mijlociu și în Israel

Secretarul de stat al SUA, John Kerry, va efectua un turneu în Orientul Mijlociu, care cuprinde și o vizită în Israel, de duminică până marțea viitoare, a anunțat sâmbătă Departamentul de Stat, informează AFP preluat de Agerpres.

Kerry va merge la Abu Dhabi, la Tel Aviv, Ierusalim, la Ramallah și în Cisiordania, potrivit unui comunicat transmis de purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, John Kirby.

La Tel Aviv, Ierusalim și Ramallah, secretarul de stat american va discuta subiecte privind Siria și Statul Islamic și va continua discuțiile pentru stoparea violențelor în Israel, Ierusalim și în Cisiordania, precum și ameliorarea situației la fața locului, a precizat sursa citată. La Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, discuțiile se vor axa preponderent pe situația din Siria.

După atentatele teroriste de la Paris, Statele Unite încearcă să întărească coaliția internațională pe care o conduc în lupta împotriva grupării Statul Islamic, și la care iau parte peste 60 de țări, notează AFP.

 

 

Cele mai citite

Ucrainenii au dejucat un plan de asasinare a lui Zelenski chiar în ziua învestirii lui Putin la Moscova

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță destructurarea unei rețele organizate de FSB care a recrutat doi colonei ai serviciilor ucrainene, pentru a-l asasina...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

90 de minute pe Santiago Bernabeu sunt foarte lungi: Real Madrid-Bayern Munchen 2-1

Real Madrid s-a calificat dramatic în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-0), miercuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă