4.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialSecretarul general ONU acuză țările din Balcani că nu vor să primească...

Secretarul general ONU acuză țările din Balcani că nu vor să primească refugiați

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, a denunţat vineri restricţiile impuse migranţilor la graniţe, în Balcani, relatează AFP, citată de Agerpres.

Ban Ki-moon a subliniat că aceste măsuri luate de mai multe ţări din regiune (Austria, Slovenia, Croaţia, Serbia, Macedonia în special) ‘nu sunt în conformitate’ cu Convenţia ONU din 1951 privind refugiaţii. Această convenţie, a explicat el într-un comunicat, impune să se determine individual statutul de refugiat şi nevoile de protecţie ale fiecărui migrant, ceea ce nu este posibil cu măsurile luate de aceste ţări. Responsabilul ONU a declarat că ‘urmăreşte cu o mare preocupare numărul crescut de restricţii la graniţe de-a lungul rutei din Balcani’. 

El s-a declarat ‘pe deplin conştient de presiunile resimţite de numeroase ţări europene’, dar a cerut ‘tuturor ţărilor să-şi lase graniţele deschise şi să acţioneze într-un spirit de responsabilitate împărtăşită şi de solidaritate, inclusiv prin extinderea căilor legale pentru obţinerea de azil’. Ban a menţionat că numărul solicitanţilor de azil care intră în Grecia din Turcia continuă să crească, apreciind că ‘închiderea graniţelor creează o situaţie dificilă în Grecia’. 

El a menţionat faptul că Turcia a primit deja peste 2,6 milioane de refugiaţi, veniţi în majoritate din Siria, şi a subliniat ‘nevoia de a împărţi responsabilitatea la nivel mondial’.

Liderul ONU a precizat că următoarea sesiune a Adunării Generale a ONU va găzdui un summit privind migraţia, pe 19 septembrie, la New York.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă