17.6 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialȘeful diplomației germane îndeamnă Rusia și Ucraina la negocieri

Șeful diplomației germane îndeamnă Rusia și Ucraina la negocieri

Ministrul german de Externe a declarat, duminică, că dezamorsarea situației din Ucraina va avea loc doar în urma unor negocieri "directe şi substanţiale" între Moscova şi Kiev, relatează AFP, conform Mediafax.

Frank-Walter Steinmeier a declarat duminică, într-un interviu, că doar negocieri vor fi în măsură să dezamorseze criza din Ucraina, relatează AFP.

Steinmeier, care urmează să se îl întâlnească marţi, la Moscova, pe omologul său rus Serghei Lavrov, a declarat pentru ediţia de duminică a Tagesspiegel că perspectiva unei soluţionări a conflictului din Ucraina este încă îndepărtată, dar că anumite evoluţii au condus la naşterea unei licăriri de speranţă, referindu-se a alegerile prezidenţiale de la 25 mai sau la întrevederea preşedintelui rus Vladimir Putin cu noul preşedinte ucrainean Petro Poroşenko la ceremoniile de marcare a 70 de ani de la Debarcarea din Normandia.

"Însă un progres real poate să existe doar cu condiţia să se poarte negocieri directe şi substanţiale între Moscova şi Kiev", a declarat Steinmeier pentru Tagesspiegel.

"Acesta va fi mesajul nostru atunci când (ministrul polonez de externe) Radoslaw Sikorski şi cu mine ne vom întâlni cu ministrul rus de Externe la Sankt Petersurg", a adăugat el.

Această întâlnire a fost stabilită în ianuarie, în cardul Conferinţei pentru Securitate de la Munchen, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german de Externe.

Steinmeier a îndemnat totodată Guvernul ucrainean să păstreze un "simţ al proporţiei" în operaţiunile militare împotriva separatiştilor proruşi.

"Nu trebuie ca, din cauza operaţiunilor militare din estul Ucrainei, rebeliunea separatistă să atragă şi mai mulţi combatanţi în rândurile ei", a apreciat el.

"Într-o situaţie atât de tensionată, este înţelept să se procedeze, în privinţa mobilizării mijloacelor militare, cu precauţie şi cu un simţ al proporţiei", a precizat şeful diplomaţiei germane.

Ministrul a îndemnat Rusia şi Ucraina să-şi securizeze frontiera comună, cu scopul de a împiedica trecerea de armament şi combatanţi în estul Ucrainei.

Pe de altă parte, Steinmeier a estimat că, pentru a calma situaţia în regiunea Donbas, aflată în mare parte sub controlul rebelilor, Rusia este necesar să "susţină în mod public unitatea teritorială a Ucrainei şi să respingă orice încercare de secesiune".

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

VIDEO. Spectacol pe cerul României. Aurora boreală, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

Aurora boreală, unul dintre cele mai fascinante fenomene naturale, a oferit un spectacol rar și uimitor în noaptea de vineri spre sâmbătă, surprinzând locuitorii...

MAE, despre secțiile de votare deschisse în străinătate

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare...
Ultima oră
Pe aceeași temă