6.8 C
București
luni, 25 martie 2024
AcasăSpecialȘeful Eurogrup, declarație îmbucurătoare pentru Grecia

Șeful Eurogrup, declarație îmbucurătoare pentru Grecia

Șeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, a declarat, luni, că ușa negocierilor cu Grecia rămâne deschisă, în pofida sistării discuțiilor în timpul weekendului, informează Agerpres.

”Voi continua să repet că, în ceea ce ne privește, ușa este în continuare deschisă, deși timpul și posibilitățile au devenit foarte limitate”, a spus responsabilul european în fața presei la Haga.

El s-a arătat însă ”dezamăgit” de atitudinea Greciei. Deși negocierile priveau ”viitorul Greciei și nu erau încheiate, ei (grecii) s-au ridicat de la masă”, a deplâns șeful Eurogrupului.

Divergențele dintre guvernul grec și creditorii săi internaționali (UE-BCE-FMI) au căpătat sâmbătă o turnură dramatică, după ce în seara precedentă premierul Alexis Tsipras a anunțat convocarea unui referendum prin care cetățenii săi să decidă dacă acceptă sau nu ultima versiune a acordului propus Greciei.

În replică, zona euro a hotărât să nu prelungească cu nici măcar o zi actualul acord cu Grecia, care marți va intra în încetare de plăți dacă nu va achita către FMI o tranșă scadentă în valoare de circa 1,6 miliarde de euro.

Pentru a preveni prăbușirea sistemului bancar, guvernul de la Atena a instituit restricții asupra mișcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro de persoană.

Cele mai citite

Descoperă covoraşele profesionale moderne şi eficiente pentru dotarea spaţiului tău!

De amenajarea unui spaţiu şi de tipul de design interior şi exterior pentru care se optează, depinde impactul pe care imaginea de ansamblu îl...

Servicii de închiriere animatori copii pentru zile de naștere

Chiar dacă serviciile de animație pentru copii sunt disponibile pe piață doar de câțiva ani, asta nu înseamnă că discutăm despre un concept nou....

Ce trebuie să știi despre cancerul de col uterin

Cancerul de col uterin începe să se dezvolte în celulele de pe suprafața colului uterin (porțiunea inferioară a uterului, de formă cilindrică și străbătută...
Ultima oră
Pe aceeași temă