15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialȘeful Statului Major al armatei turce și-a reluat funcția, după ce a...

Șeful Statului Major al armatei turce și-a reluat funcția, după ce a fost OSTATIC 12 ore la o bază aeriană

Şeful Statului Major al armatei turce, generalul Hulisi Akar, luat ostatic de puciştii care au încercat vineri seară să preia puterea în Turcia printr-o lovitură de stat militară, a declarat că aceia care l-au sechestrat şi ameninţat au fost chiar unii dintre colaboratorii săi cei mai apropiaţi, relatează agențiile internaționale citate de Agerpres.

Generalul a afirmat duminică, în cadrul unei reuniuni cu uşile închise cu liderii partidelor politice din parlamentul turc, că respectivii colaboratori apropiaţi l-au ameninţat că îl împuşcă sau că îl vor strangula cu o curea dacă nu semnează o declaraţie pregătită de pucişti. 

El a rămas sechestrat timp de 12 ore la baza aeriană Akinci, în apropiere de capitala Ankara, până când trupele loiale preşedintelui Recep Tayyip Erdogan au venit să-l salveze. Generalul Hulisi Akar susține că în tot acest timp nu a primit apă şi nici mâncare. 

Potrivit postului CNN Turk, în urma tentativei de lovitură de stat numeroşi generali şi-au pierdut încrederea în gărzile lor personale şi le-au înlocuit cu civili. 

Situaţia a trei importanţi comandanţi ai armatei este în continuare neclară, respectiv comandanţii forţelor terestre, aeriene şi navale, care nu au fost văzuţi în public deşi autorităţile asigură că ei sunt teferi şi în siguranţă. 

Circa 3.000 de militari, inclusiv generali şi alţi ofiţeri de rang înalt, au fost arestaţi până în prezent pentru presupusa lor implicare în tentativa de lovitură de stat. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Viktor Orban anunță că 2024 va fi anul înlocuirii hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă

În acest an ar putea lua sfârşit o perioadă ingrată a civilizaţiei occidentale, prin înlocuirea lumii construite pe baza hegemoniei liberal-progresiste cu una suveranistă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă