Croaţii au adus din nou la putere partidul naţionalist HDZ. Confruntată cu xenofobia și tensiuni regionale în creștere, UE trebuie să fie fermă cu noul guvern de la Zagreb.
Croații nu au ținut cont de scandalurile politico-financiare care au dus la căderea guvernului și nici de acuzaţiile de derive naţionaliste, chiar revizioniste ale acestuia și au votat duminică, într-o atmosferă de dezinteres masiv, pentru partidele de dreapta care erau deja la putere. În centrul controverselor care au dus la căderea fostului guvern s-a aflat soţia ex-președintelui HDZ, Tomislav Karamarko. Foarte secretosul Karamarko, fost spion și vicepremier în guvernul de dinaintea scrutinului, a dispărut total din peisajul politic, fiind înlocuit la conducerea HDZ de un deputat european, Andrej Plenkovici.
În 2013, politicienii naţionaliști conservatori ai Croaţiei au făcut multe declaraţii liberale pentru a convinge Bruxelles-ul, precizând că pot răspunde criteriilor de bază cerute pentru aderarea la Uniunea Europeană. De atunci, au fost aspiraţi în creșterea rivalităţii naţionaliste care a marcat Balcanii și care are ca principali vectori pe liderii Republika Srpska, enclavă sârbă creată în Bosnia-Herţegovina prin Acordul de la Dayton, din 1995, după teribilul război civil. Șefiii acestei republici ameninţă că vor organiza un referendum asupra independenţei, ceea ce ar arunca în aer acordul care a adus pacea în regiune, acum două decenii.
Ca ripostă, politicienii din Croaţia au accelerat retorica naționalistă, șeful partidului de centru-stânga fiind înregistrat în secret ameninţând că „va acţiona pentru protejarea Croaţiei“ dacă referendumul va avea loc, etichetând Bosnia „un stat slab“ și numind persoanele din guvernul Serbiei „oameni mizerabili“. Dacă este vorba de o recrudescenţă a conflictului etnic din Balcanii anilor 1990, exacerbarea tensiunilor este riscantă și poate duce din nou spre un episod mai rău, potrivit observatorilor. Pentru că se suprapune anilor de eșec economic, în mijlocul tensiunilor geopolitice din ce în ce mai vizibile și pe fondul creșterii xenofobiei, alimentată de criza refugiaţilor.
Umbra lui Putin
Banii Rusiei s-au revărsat nu numai asupra Serbiei, ci și în Republika Srpska, însoţiţi de o influenţă diplomatică crescândă. În acest timp, Croaţia s-a alăturat UE și, în consecinţă, Balcanii au devenit astăzi o linie de front diplomatic și sistemic, cum nu erau în 1995, când s-au terminat războaiele care au sfâșiat ex-Iugoslavia. Dacă serbii din Bosnia vor merge la referendumul asupra independenţei și Putin îi va susţine, Kremlinul va avea un nou pion în același joc pe care îl face cu Occidentul în Siria, Ucraina și statele baltice. Conflictele de acest gen sunt preferatele lui Putin pentru că le poate „aprinde“ când consideră că îi sunt favorabile.
Analiștii estimează că dacă Europa dorește să facă ceva pentru Balcani trebuie să înţeleagă abordarea actuală. Pentru Croaţia, UE a făcut rabat de la normele de aderare pentru ţările din estul și sud-estul continentului. Albania a obţinut statutul de candidat în 2014. Bosnia a prezentat cererea în februarie. În ce privește Macedonia, care a câștigat acceptul Bruxelles-ului pentru ridicarea unui gard la frontiera cu Grecia anul trecut pentru blocarea afluxului de refugiaţi spre vestul european, este atât de împotmolită în violenţă etnică și corupţie endemică încât aderarea la UE este imposibilă. Dacă UE este la înălţimea speranţelor și încrederii tinerilor din Balcani trebuie să înceapă prin a fi fermă faţă de noul guvern croat și trebuie să se pregătească – așa cum a ameninţat Ungaria și Polonia, dar nu a făcut-o pentru declanșarea articolului 7 din tratele europene, pentru avertizarea ţărilor membre asupra regulilor inadecvate și, în final, să fie suspendate de la aderare sau să li se reducă drepturile de vot.
