Ministrul de Externe Serghei Lavrov a declarat că Rusia respectă interesele altor țări, dar cu anumite condiții, informează miercuri agenția oficială TASS.
"Noi acceptăm ideea că multe state pot avea interese în diferite regiuni ale lumii, inclusiv la frontiera cu Rusia, câtă vreme aceste interese sunt transparente, sunt legitime, respectă legile internaționale și nu amenință interesele legitime ale Rusiei", a precizat ministrul Lavrov.
Șeful diplomației de la Moscova a făcut această declarație în fața studenților din enclava Kaliningrad, care aparține Rusiei, de la Marea Baltică.
Serghei Lavrov și-a ilustrat afirmația oferind un exemplu din Afganistan, unde au intervenit, după atacurile din 11 septembrie 2001, trupe NATO conduse de SUA. "Ei au spus că vor combate traficul de droguri, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Potrivit estimărilor ONU, producția de droguri a crescut de zece ori de când se află acolo NATO", a susținut Lavrov.
El a mai spus, pe de altă parte, că gruparea teroristă ISIS a "câștigat teren" în Afganistan.