20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialSeulul opreşte difuzoarele de la granița cu Coreea de Nord

Seulul opreşte difuzoarele de la granița cu Coreea de Nord

Coreea de Sud a oprit, marți, difuzarea mesajelor de propagandă la difuzoarele instalate de-a lungul liniei de demarcaţie cu Coreea de Nord, după trei zile de negocieri la nivel înalt, a anunțat un oficial din Ministerul Apărării, potrivit Mediafax

Seulul a anunţat oprirea difuzoarelor la prânz (6.00, ora României), după ce Coreea de Nord şi-a expimat “regretul” faţă de exploziile care au mutilat luna aceasta doi militari sud-coreeni care se aflau într-o misiune de patrulare în zona demilitarizată (DMZ), o zonă puternic militarizată care desparte cele două ţări surori şi inamice.

Citește și: Coreea de Nord şi Coreea de Sud par să fi ajuns la o înţelegere. Negocierile de ieri au adus o pace fragilă

Coreea de Nord a fost, de asemenea, de acord să anuleze starea de “cvasi-război” în care şi-a plasat trupele în urma unui incident armat, anunţa luni consilierul sud-coreean în domeniul securităţii Kim Kwan-jin, la Seul, în timp ce negocierile încă nu se încheiaseră.

Aceste tensiuni au izbucnit la începutul acestei luni, după ce doi militari sud-coreeni au fost răniţi de mine de teren amplasate la linia de demarcaţie. Nordul dezminte că a amplasat aceste mine. Câteva zile mai târziu, Seulul a început să transmită mesaje de propagandă, la interval de trei ore, la 11 difuzoare, inslusiv muzică pop şi buletine de ştiri din Sud, reluând o practică pe care ambele părţi o abandonaseră în 2004.

Criza a escaladat joi, când Nordul a tras patru obuze în Sud, potrivit Seulului, care a răspuns cu 29 de focuri de baraj de artilerie. Phenianul a declarat o “cvasi-stare de război” în zone din prima linie şi a dat ultimatum Seulului să oprească difuzoarele.

Negocierile, care au început sâmbătă, s-au încheiat luni cu un acord, care întoarce cele două ţări din pragul unui război.

Cele două Corei se află – teoretic – în continuare în război, deoarece Războiul Coreei (1950-1953) s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.

Citește și: Coreea de Sud cere Phenianului să prezinte “scuze clare”, după incidentul cu minele care au mutilat doi militari

În 2004, cele două ţări au ajuns la un acord privind demontarea difuzoarelor instalate la frontieră.

Ele erau folosite în cadrul unui adevărat “război” psihologic, potrivit ziarului sud-coreean Korea Times.

La aceste difuzoare erau difuzate buletine de ştiri, pentru ca militarii şi locuitorii din apropierea DMZ, în această ţară izolată şi închisă, să afle ceea ce se întâmpla în lume.

Cele mai citite

Noua lege a pensiilor. Ce venituri va avea un român care a muncit 35 de ani

Noua lege a pensiilor vine cu metode diferite de calcul a veniturilor persoanelor după retragerea din activitate. Românii care au cotizat timp de 35...

Rusia – Ucraina, ziua 816. Președintele Bulgariei, filo-rus, susține că Rusia nu poate fi învinsă

Președintele Bulgariei, Rumen Radev, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Rusiei, a declarat că victoria Ucrainei în actualul război contra Rusiei este "imposibilă". Șeful statului bulgar...

Avertisment al Poliției Române și al Asociației Române a Băncilor

Poliția Română, Directoratul Național de Securitate Cibernetică și Asociația Română a Băncilor atrag atenția, prin intermediul proiectului național de conștientizare Siguranta Online, cu privire...
Ultima oră
Pe aceeași temă