13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialShinzo Abe i-a cerut lui Joe Biden să verifice dacă SUA au...

Shinzo Abe i-a cerut lui Joe Biden să verifice dacă SUA au trimis SPIONI în Japonia

Shinzo Abe, şeful Guvernului de la Tokyo, i-a solicitat lui Joe Biden, vicepreşedintele Statelor Unite, să investigheze acuzaţiile lansate de WikiLeaks la adresa SUA.

Potrivit acestei surse, SUA ar fi spionat Guvernul de la Tokyo şi companii din Japonia.

Secretarul şef al Cabinetului premierului nipon, Yoshihide Suga, a declarat că în timpul conversaţiei telefonice pe care prim-ministrul Japoniei a avut-o cu Joe Biden, premierul Abe şi-a exprimat "îngrijorările serioase" în cazul în care acuzaţiile lansate de WikiLeaks se vor dovedi adevărate.

Yoshihide Suga a mai precizat că vicepreşedintele SUA şi-a cerut scuze pentru "problemele cauzate" premierului şi guvernului nipon, dar nu a confirmat acuzaţiile de spionaj lansate de WikiLeaks.WikiLeaks a declarat că deţine interceptări care sugerează că Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) ar fi spionat oficiali japonezi şi firme importante din Japonia pe parcursul anilor.

Chiar dacă Abe a agreat cu Biden să continue consolidarea alianţei bilaterale, el a mai solicitat ca Washingtonul să ia măsurile necesare pentru a reacţiona faţă de acuzaţiile de spionaj, a mai adăugat secretarul şef al Cabinetului premierului nipon.

Wikileaks a publicat o listă cu 35 de ţinte ale NSA în Japonia, printre care se aflau Cabinetul premierului, Ministerele de Finanţe şi de Comerţ şi importante companii japoneze.

"Rapoartele demonstrează amploarea operaţiunilor de monitorizare din partea SUA a Guvernului japonez, indicând că informaţii clasate au fost extrase din numeroase ministere şi firme din Japonia", se specifică într-o declaraţie dată de WikiLeaks.

De asemenea, se mai precizează că "documentele demonstrează cunoaşterea aprofundată a unor decizii interne luate de Japonia" asupra unor probleme comerciale, nucleare şi de politică energetică, precum şi în scopul relaţiilor diplomatice ale Japoniei cu SUA şi UE.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă