13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialShinzo Abe îi cere lui Obama să investigheze dacă SUA a spionat...

Shinzo Abe îi cere lui Obama să investigheze dacă SUA a spionat Japonia

Premierul japonez Shinzo Abe i-a cerut președintelui american Barack Obama să investigheze acuzațiile prezentate de WikiLeaks potrivit cărora SUA au spionat guvernul de la Tokyo și reprezentanți ai unor companii japoneze, a anunțat miercuri Yoshihide Suga, șeful de cabinet al premierului japonez, potrivit Agerpres

”Dacă acuzațiile sunt adevărate, atunci relația noastră de încredere ar fi zdruncinată”, i-a transmis Shinzo Abe lui Barack Obama într-o convorbire telefonică de 40 de minute, conform lui Yoshihide Suga.

Liderul de la Casa Albă a prezentat scuze pentru acest incident.

Citește și: Germania anchetează acuzațiile privind spionajul american

Astfel, la finalul lunii iulie, WikiLeaks a informat că Agenția de Securitate Națională a SUA (NSA) a spionat importanți oficiali din guvernul japonez și companii nipone, precum și pe guvernatorul Băncii Centrale din Japonia.

WikiLeaks a publicat o listă cu ”35 de ținte secrete din Japonia, între care guvernul japonez, companii nipone, precum Mitsubishi”. ”Numeroși oficiali ai Băncii Centrale”, între care și guvernatorul Haruhiko Kuroda, au fost de asemenea interceptați, conform WikiLeaks.

”Documentele arată gradul de supraveghere a guvernului japonez și faptul că informații din numeroase ministere și servicii guvernamentale au fost strânse și analizate. Acestea arată o cunoaștere detaliată a discuțiilor interne din Japonia pe teme precum importurile de produse agricole și litigiile comerciale, pozițiile Japoniei în ciclul Doha al Organizației Mondiale a Comerțului, proiecte de dezvoltare tehnică din Japonia, politica sa privind schimbările climatice, energia nucleară și emisiile de gaze cu efect de seră”, susținea WikiLeaks.

Shinzo Abe, care este criticat constant pentru obediența față de Washington, i-a solicitat președintelui SUA să ia măsuri adecvate ca răspuns la acuzațiile publicate de WikiLeaks, cei doi lideri convenind să continue discuțiile despre acest caz.

 

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Cum să-ți protejezi locuința de vremea rea

Indiferent dacă ești acasă sau nu, locuința ta este mereu expusă la riscuri generate de vremea rea, cum ar fi furtuni, inundații sau căderi...

Petre Roman, la Parchetul General, în Dosarul Mineriada. FOTO

Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat, astăzi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare...
Ultima oră
Pe aceeași temă