10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSI le cere luptătorilor săi să ucidă cetăţenii ţărilor care luptă împotriva...

SI le cere luptătorilor săi să ucidă cetăţenii ţărilor care luptă împotriva sa

Statul Islamic le-a cerut, luni, susţinătorilor săi să ucidă cetăţeni, în special americani şi francezi, din cadrul ţărilor din cadrul coaliţei internaţionale formate pentru combaterea grupării extremiste în Irak şi Siria, relatează AFP, preluat de Mediafax.

"Dacă puteţi ucide un necredincios american sau european – în special francezii răi şi murdari – sau un australian, un canadian sau orice (…) cetăţean al ţărilor care au intrat într-o coaliţie împotriva Statului Islamic, atunci contaţi pe Allah şi ucideţi-i în orice fel posibil", a declarat Abu Mohammed al-Adnani, purtătorul de cuvânt al SI într-un mesaj publicat în mai multe limbi.

Statele Unite şi Franţa sunt cele două ţări care au desfăşurat până în prezent atacuri aeriene în Irak asupra unor poziţii ale SI, o grupare care a declarat în iulie un "califat" în Siria şi Irak, unde controlează sectoare vaste.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă