6.7 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSiria: Bilanț tragic după 6 luni de la înființarea califatului Statul Islamic

Siria: Bilanț tragic după 6 luni de la înființarea califatului Statul Islamic

Aproape 2.000 de persoane din Siria, majoritatea membri ai unui important trib sunnit, au fost executate de către gruparea Statul Islamic (SI) de la anunţarea, la sfârşitul lui iunie, a înfiinţării unui "califat", informează Mediafax.

"Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a putut să documenteze execuţia a 1.878 de persoane de către Statul Islamic, în Siria, de când (gruparea) şi-a anunţat «califatul», pe 29 iunie, şi până pe 27 decembrie", anunţă un ONG, care dispune de o reţea de surse civile, medicale şi militare.

Aceste victime au fost executate prin împuşcare, decapitare sau lapidare până la moarte în provinciile Deir Ezzor (est), Hassaka (nord-est), Rakka şi Alep (nord), Homs şi Hama (centru), potrivit Observatorului.

Dintre cele 1.878 de persoane, 1.175 sunt civili, inclusiv patru copii şi opt femei. Printe ele se află 930 de membri ai tribului sunnit shaitat, care s-a ridicat împotriva SI în vară, în estul Siriei.

De asemenea, gruparea teroristă sunnită a executat 502 militari şi membri ai miliţiilor care susţin regimul preşedintelui sirian Bashar al-Assad, în confruntări armate sau după ce i-a răpit.

Statu Islamic a ucis inclusiv 120 dintre membrii săi – care au încercat, în majoritatea cazurilor, să fugă pentru a se întoarce în ţările lor -, dar şi 80 de rebeli sirieni şi membri ai grupării rivale Frontul Al-Nusra, aripa siriană a reţelei teroriste Al-Qaida.

Observatorul apreciază că numărul real al persoanelor executate este mai mare de 1.878, din cauza sutelor de persoane date dispărute şi care se află în carcerele SI.

Potrivit unor analişti, execuţiile comise de către jihadiştii din cadrul SI, adesea filmate şi difuzate pe Internet, au scopul să terorizeze civilii şi grupurile care încearcă să se ridice împotriva organizaţiei şi, totodată, să atragă noi jihadişti în rândul grupării.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă