19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialSiria: încetarea focului, extinsă în oraşul Alep

Siria: încetarea focului, extinsă în oraşul Alep

Încetarea ostilităţilor în Siria a fost extinsă la Alep, a anunţat miercuri Departamentul de Stat după un acord la care au ajuns Statele Unite şi Rusia, informează DPA şi Reuters, citate de Agerpres

Extinderea încetării focului în provincia Alep şi oraşul Alep a intrat în vigoare imediat după miezul nopţii ora Damascului (2.00 GMT), a precizat Departamentul de Stat, notând de atunci o “scădere generală a violenţei” în ciuda unor lupte care au continuat. 

Statele Unite se coordonează cu Rusia pentru a finaliza eforturile de monitorizare în vederea încetării focului şi fac apel la toate părţile să respecte acordul. “Ne aşteptăm ca Rusia în calitate de copreşedinte al Grupului Internaţional de Sprijin pentru Siria să facă presiuni asupra regimului Assad pentru respectarea acestui efort şi Statele Unite vor face cu opoziţia partea” care le revine, a adăugat Departamentul de Stat într-un comunicat. 

“Obiectivul nostru rămâne şi a fost întotdeauna o singură încetare la nivel naţional a ostilităţilor care să acopere toată Siria – nu o serie de armistiţii locale”, a precizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat Mark Toner în acest comunicat, citat de Reuters. 

Oraşul Alep a fost scena celor mai grele lupte în ultimele zile, în ciuda primei încetări a focului majore în războiul civil de cinci ani, un acord sponsorizat de Statele Unite şi Rusia şi intrat în vigoare în februarie.

Cele mai citite

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...

O țară din Asia face o ofertă mai bună decât țările UE. Coreea de Sud vrea să producă mașini blindate în România

Coreea de Sud, unul dintre aliații Statelor Unite, vrea să-și dezvolte o relație economică și militară specială cu România, oferindu-se să producă, în România,...

Rețetă de Conopidă la Cuptor

Ingrediente o conopidă mare (aproximatic 2 kg) 400 g de smântână cu 12% grăsime 230 g cașcaval 2 ouă o bucată mică de unt necesară pentru a unge vasul pentru cuptor o...
Ultima oră
Pe aceeași temă