11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSituație tensionată între China și Japonia. MAE japonez: Relațiile între cele două...

Situație tensionată între China și Japonia. MAE japonez: Relațiile între cele două țări se agravează serios

Ministerul de Externe al Japoniei consideră că inițiativele Chinei duc la deteriorarea relațiilor bilaterale dintre cele două state, după ce vase chineze au intrat, de mai multe ori, în zona insulelor administrate de Japonia, informează AFP, citat de Agerpres.

„Situația relațiilor între cele două țări se agravează serios (…) din cauza părții chineze care vrea să modifice faptele în mod unilateral”, a declarat ministrul Fumio Kishida ambasadorului chinez la Tokyo, Cheng Yonghua, convocat special pentru aceasta în cursul dimineții, potrivit unui comunicat oficial.

Șeful diplomației nipone a denunțat afluența în ultimele zile a vaselor de pescuit și a navelor oficiale chineze în regiunea insulelor Senkaku, „în pofida protestelor emise de Japonia”, potrivit textului. Senkaku, insule nelocuite din Marea Chinei de Est, sunt administrate de Tokyo, dar Beijingul le revendică de mai multe decenii sub denumirea de Diaoyu, potrivit AFP.

În contextul în care nave chineze se apropie zilnic de Senkaku, șeful diplomației japoneze i-a explicat diplomatului chinez că autoritățile „nu pot tolera acțiuni unilaterale care agravează tensiunile”.

Sâmbătă, cel puțin 230 de vase de pescuit și șase nave ale gărzii de coastă chineze au fost reperate în largul acestor insule. Acest incident urmează unei alte intruziuni față de care diplomația japoneză a protestat deja oficial. Tensiunile legate de aceste insule și stânci, situate în sudul arhipelagului nipon, reapar din timp în timp, atingând uneori niveluri alarmante, relatează France Presse.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă