12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialSnowden explică de ce nu au fost stabilite, încă, contacte cu extratereștrii

Snowden explică de ce nu au fost stabilite, încă, contacte cu extratereștrii

Edward Snowden crede că omenirea nu a recepționat niciun mesaj al vreunei civilizații extraterestre întrucât acestea sunt criptate, relatează Mediafax.

Astfel potrivit fostului agent NSA, răspunsul la celebrul paradox al lui Fermi, care exprimă o contradicţie evidentă între probabilitatea de existenţă în Univers a unor civilizaţii extraterestre, are în vedere mesajele, mult prea criptate, transmise de civilizaţiile extraterestre

“Dacă te uiţi la un mesaj criptat – dacă e cu adevărat bine criptat – vei constata că nu există nicio cale reală să demonstrezi că ar fi criptat. Nu poţi distinge între o comunicare criptată – cel puţin în sens teoretic – şi zgomotul de fundal.”, spune Snowden. Fostul agent NSA mai spune că, de-a lungul timpului, orice civilizaţie realizează că e esenţial să îşi cripteze comunicarea. “Prin urmare, dacă avem o civilizaţie care încearcă să capteze mesajele altor civilizaţii, trebuie ţinut cont de faptul că există doar o foarte mică perioadă de timp în dezvoltarea unei societăţi în care aceasta îşi va expedia mesajele prin cele mai primitive mijloace de comunicare. […] Ce auzim noi în acest moment nu poate fi disociat de alte zgomote.”, a explicat Snowden. 

Într-o discuţie informală din anul 1950, fizicianul Enrico Fermi a pus întrebarea: “În cazul în care în galaxia noastră există o multitudine de civilizaţii extraterestre avansate, atunci de ce nu au fost găsite dovezi, de exemplu nave sau sonde spaţiale?” O altă întrebare, strâns legată de paradoxul lui Fermi, se referă la “Marea Tăcere”:  “Dacă zborurile interstelare sunt greu de realizat, dar dacă viaţa este un fenomen obişnuit în Univers, atunci de ce până acum nu am putut detecta, de exemplu, măcar transmisii radio ale altor civilizaţii?”

De-a lungul timpului au existat numeroase tentative de a rezolva paradoxul celebrului fizician prin căutarea unor dovezi care să ateste existenţa altor civilizaţii inteligente. De cealaltă parte, contraargumentele oferite de alţi fizicieni, care critică paradoxul lui Fermi, sugerează că viaţa extraterestră inteligentă nu există sau apare atât de rar în timp şi spaţiu, încât şansele de intersectare sunt minime, iar omenirea nu va reuşi niciodată să facă primul contact.

Snowden, fost agent al Agenţiei Naţionale pentru Securitate (NSA) din Statele Unite, a devenit cunoscut după ce a făcut o serie de dezvăluiri despre programele de supraveghere şi monitorizare electronică adoptate de Statele Unite şi Marea Britanie.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă