13.4 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialSocialiștii europeni strâng rândurile

Socialiștii europeni strâng rândurile

Președintele francez, Francois Hollande i-a invitat săptămâna viitoare pe șefii de gurvern socialiști din Uniunea Europeană la Paris pentru o reuniune informală. Guvernul a difuzat un comunicat în care a anunțat că Victor Ponta va fi prezent la eveniment.

Potrivit comunicatului citat de Agerpres, reuniunea este organizată la inițiativa Președintelui Republicii Franceze, François Hollande, și se va desfășura la Hotel Marigny începând cu ora 12,00, ora României.

La eveniment vor mai participa Werner Faymann, Cancelarul federal al Republicii Austria; Elio Di Rupo, Primul ministru al Regatului Belgiei; Helle Thorning-Schmidt, Primul ministru al Regatului Danemarcei; Matteo Renzi, Președintele Consiliului de miniștri al Republicii Italiene; Robert Fičo, Primul ministru al Republicii Slovace; Bohuslav Sobotka, Primul ministru al Republicii Cehe.

''Pe lângă șefii de guverne amintiți, sunt invitați de asemenea, Sigmar Gabriel, Vice-Cancelarul, ministrul Economiei și Energiei al Republicii Federale a Germaniei, și Marin Schulz, fost Președinte al Parlamentului European, Președintele grupului socialist european în PE. Discuțiile la care vor lua parte liderii europeni social-democrați se vor axa pe prioritățile viitoarei Comisii Europene'', se spune în comunicat.

Cele mai citite

Ziua Europei: Arcul de Triumf va fi iluminat în albastru

Arcul de Triumf va fi iluminat joi, de Ziua Europei, în albastru, a anunțat Primăria Capitalei. Alte manifestări dedicate Zilei Europa vor avea loc...

Robert Kennedy Jr., nepotul lui John F. Kennedy, are probleme serioase de sănătate înainte de alegerile prezdențiale

Robert Kennedy Jr., nepotul fostului preşedinte american John F. Kennedy şi candidat independent la preşedinţia Statelor Unite, a suferit de grave probleme de sănătate...

Puținele studii ale lui Piedone nu afectează activitatea de primar-gospodar: poți desena băncuțe și dacă știi să faci liniuțe și bastonașe

Ilustrație: Marian Avramescu Foarte mulți cârcotași au criticat studiile primarului sectorului 5 al Capitalei, Cristian Popescu – Piedone, candidat pentru funcția de edil-șef. Gurile rele...
Ultima oră
Pe aceeași temă