7.4 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăSpecialSolicitare a Ungariei către UE, în privinţa refugiaţilor

Solicitare a Ungariei către UE, în privinţa refugiaţilor

UE ar trebui să îşi concentreze mai degrabă eforturile în crearea unor condiţii pentru ca imigranţii şi refugiaţii să se poată întoarce acasă, în loc să considere integrarea acestora drept singurul obiectiv, a declarat Szabolcs Takacs, secretarul de stat în cadrul Oficiului Primului Ministru ungar, potrivit Mediafax.

În urma unei întâlniri care a avut loc marţi între miniştrii UE la Bruxelles, acesta a spus că procesul de repatriere ar trebui să fie gestionat în conformitate cu legislaţia internaţională, însă în primul rând, ar trebui să se ia măsuri cu privire la cauzele care îi determină pe oameni să îşi părăsească locuinţele. "Nu poţi integra oamenii decât dacă ei vor să fie integraţi", a declarat Takacs pentru MTI. Cooperarea între cele două părţi este o condiţie obligatorie, a adăugat el.

 

 

Cele mai citite

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...

În atacurile asupra infrastructurii energetice ucrainene rușii au cheltuit sute de milioane de dolari

În atacurile asupra infrastructurii energetice din Ucraina ruşii au schimbat tactica, explică analiştii militari, potrivit tvrinfo.ro. Trimit asupra unei ţinte sute de rachete şi drone...

SUA „vor continua” să parașuteze ajutor umanitar în Gaza

Statele Unite(SUA) "vor continua" să paraşuteze ajutor umanitar în Fâşia Gaza, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al Consiliului de Securitate Naţională al...
Ultima oră
Pe aceeași temă