10.3 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSoluția Australiei la criza refugiaților: Statele europene să bombardeze gruparea Stat Islamic

Soluția Australiei la criza refugiaților: Statele europene să bombardeze gruparea Stat Islamic

Australia cere statelor europene să bombardeze gruparea teroristă Stat Islamic, pentru a pune capăt crizei refugiaților, relatează Mediafax.

Ministrul australian de Externe, Julie Bishop, a cerut ca mai multe state europene să efectueze raiduri aeriene împotriva obiectivelor grupării teroriste Stat Islamic în Irak şi Siria, pentru a pune capăt crizei refugiaţilor din Europa.

Citește și: Criza refugiaților pune în gardă Austria. Ce măsuri au fost luate

Astfel, Bishop a declarat, într-un interviu publicat, luni, de ziarul The Australian, că statele europene ar putea ajuta la încheierea unei “crize de proporţii globale” bombardând teroriştii Statului Islamic, care distrug naţiuni şi provoacă exodul în masă al populaţiei.

“Ţările învecinate cu Siria şi Irakul, Libanul, Iordania şi altele duc povara milioanelor de oameni care le trec graniţele pentru a merge în Europa”, a precizat ea.

“De aceea cred că europenii trebuie implicaţi în raidurile coaliţiei şi în efortul din Siria şi Irak”, a adăugat ministrul australian.

Declaraţiile lui Bishop intervin în contextul în care Australia ia în considerare o cerere din partea Statelor Unite de a extinde atacurile forţelor aeriene australiene împotriva militanţilor SI din Irak şi în Siria. O comisie de securitate a Guvernului ar urma să dezbată subiectul săptămâna aceasta.

Citește și: Circulație BLOCATĂ pe o autostradă din Ungaria, în urma controalelor impuse de Austria

Australia contribuie în prezent la forţele coaliţiei cu şase avioane de vânătoare F/A-18 Super Hornet, avioane de alimentare şi transport şi cu 200 de instructori militari în Irak.

Peste 20 de state sunt membre ale coaliţiei care luptă împotriva Statului Islamic în Irak, inclusiv Marea Britanie, Australia, Canada, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Olanda, Iordania, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Turcia şi Qatar.

Cele mai citite

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...

Lamborghini va construi o ediție limitată a variantei Huracan

Lamborghini a prezentat o ediție specială a modelului italian, cu patru vopsele deosebite, stil camuflaj. Au fost produse doar 12 exemplare, toate fiind deja...

Taiwanul anunță că a detectat 21 de avioane militare chineze în jurul insulei

21 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Insulei Taiwan începând cu ora locală 8:15 (0:15 GMT), a anunţat sâmbătă Ministerul Apărării...
Ultima oră
Pe aceeași temă