15.3 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialSondaj: Macron și Le Pen, la egalitate în primul tur al alegerilor...

Sondaj: Macron și Le Pen, la egalitate în primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța

Centristul Emmanuel Macron și lidera Frontului Național, Marine Le Pen, ar urma să obțină un procent egal de voturi în primul tur al alegerilor prezidențiale din Franța, potrivit unui sondaj Elabe, difuzat miercuri seară, informează AFP, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, Emmanuel Macron înregistrează o scădere de două puncte într-o săptămână, iar șefa Fontului Național a pierdut o jumătate de punct. Pe poziția a treia, François Fillon câștigă un punct și ajunge la 19%, potrivit acestei anchete realizate pentru publicația L'Express și BFMTV la o zi după dezbaterea televizată între cei 11 candidați la prezidențiale și la 18 zile de primul tur.

Jean-Luc Mélenchon, creditat cu 17% (+2), își continuă ascensiunea (+7 puncte în două luni). Liderul stângii radicale s-a apropiat de François Fillon și l-a lăsat mult în urmă pe socialistul Benoît Hamon (9%,—1). Suveranistul Nicolas Dupont-Aignan este stabil la 4,5%, în fața troțkistului Philippe Poutou care a urcat un punct la 1,5%. Ceilalți patru candidați sunt creditați fiecare cu 1% sau mai puțin.

Dintre persoanele chestionate, 7% nu și-au exprimat intențiile de vot la primul tur.

În turul al doilea, Emmanuel Macron ar câștiga net cu 62% (-1) din voturi, în fața lui Marine Le Pen, 38%. Dar 21% din subiecți nu și-au exprimat intențiile de vot la turul secund.

Potențialul de participare a urcat la 64% (salt de cinci puncte într-o săptămână) dintre persoanele chestionate care au afirmat că sunt "absolut sigure că vor merge la vot" în primul tur. Peste două treimi dintre alegători (70%, +3) susțin că sunt siguri de opțiunea lor. Este cazul pentru 81% (-5) dintre votanții lui Marine Le Pen, 81% (+5) ai lui François Fillon, 67% (+5) dintre votanții lui Emmanuel Macron. Printre alegătorii lui Jean-Luc Mélenchon, rata este de 61% (-1), la fel și pentru Benoît Hamon.

Ancheta a fost realizată on-line la 5 aprilie pe un eșantion de 995 de persoane înscrise pe listele electorale, potrivit metodei cotelor. Marja de eroare este de 1,4 până la 3,1 puncte.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă