23 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialSondaj: 65% dintre francezi nu vor ca Sarkozy să candideze la prezidențiale

Sondaj: 65% dintre francezi nu vor ca Sarkozy să candideze la prezidențiale

Aproape două treimi dintre francezi (65%) nu doresc ca fostul președinte Nicolas Sarkozy să se participe la alegerile prezidențiale din 2017, dar sunt și mai numeroși (70%) cei care cred că el va candida, potrivit unui sondaj realizat de BVA pentru Itélé și Le Parisien-Aujourd'hui en France, citat de AFP,potrivit Agerpres.

La întrebarea dacă doresc ca Nicolas Sarkozy să se prezinte la alegerile prezidențiale din 2017, 65% dintre persoanele chestionate au răspuns "nu", 33% "da", iar 2% nu s-au pronunțat.

Dacă 94% dintre simpatizanții stângii nu vor ca fostul președinte să candideze pentru un nou mandat în fruntea statului, 62% dintre simpatizanții dreptei susțin această idee, o proporție care a atins 78% printre partizanii UMP (opoziție), partidul din care face parte Nicolas Sarkozy, conform rezultatelor acestei anchete.

Întrebați dacă sunt de părere că Nicolas Sarkozy se va prezenta la prezidențialele din 2017, 70% dintre subiecți au răspuns "da", cu un procent mai puțin decât în martie, 28% "nu", iar 2% nu s-au pronunțat.

În ce privește posibilitatea ca, indiferent de problemele în curs, "UMP să îl prezinte, totuși, pe Nicolas Sarkozy" în calitate de candidat la prezidențiale, 57% dintre francezi au răspuns negativ, 41% pozitiv, iar 2% nu au avut nicio părere.

Sondajul a fost realizat după punerea sub acuzare, miercuri, a fostului șef al statului, în special pentru corupție activă și trafic activ de influență.

Ancheta a fost realizată prin metoda cotelor pe un eșantion reprezentativ de 1.057 de persoane în vârstă de cel puțin 18 ani, recrutate prin telefon și chestionate pe internet, pe 3 și 4 iulie.

Cele mai citite

Cum va arăta sezonul estival în 2024? Prețul mediu pentru o noapte de cazare pe timpul verii începe de la 500 de lei

Turiștii români se pregătesc pentru debutul sezonului de vară, mai ales după o perioadă cu temperaturi schimbătoare. Potrivit  platformei hoteliere online Travelminit.ro, aceștia au...

Victoria Rusiei va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial

O victorie a Rusiei în Ucraina va declanșa cel mai mare exod de refugiați din Europa de la Al Doilea Război Mondial. Aceasta este una...

Paradox: forța de muncă mai scumpă, productivitate mai mică

Un paradox economic al României este acela că, în timp ce costurile cu forța de muncă se măresc, productivitatea scade, semnalează un articol publicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă