15.5 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăSpecialSondaje. Cum vor vota britanicii la referendumul pentru ieșirea din UE

Sondaje. Cum vor vota britanicii la referendumul pentru ieșirea din UE

Două sondaje publicate luni de cotidianul The Guardian indică rezultate contradictorii cu privire la opţiunile alegătorilor cu cinci săptămâni înaintea referendumului din 23 iunie cu privire la menţinerea sau ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters citată de Agerpres.

Conform unui sondaj telefonic realizat de institutul ICM, în favoarea rămânerii în UE s-au pronunţat 47% dintre respondenţi, pentru aşa-numitul ‘Brexit’ 39%, în timp ce 14% au fost indecişi. 

Acelaşi institut a dat publicităţii şi rezultatele unei anchete online, indicând însă 47% din opţiuni pentru Brexit, 43% pentru menţinerea în Uniune şi 10% indecişi. 

Ambele sondaje au fost întreprinse între 13 şi 15 mai, întrebările, metodele de eşantionare şi alte detalii metodologice fiind pe cât de similare posibil, precizează The Guardian. La ancheta telefonică au răspuns 1.002 persoane, iar la cea prin internet 2.048. 

Conform agenţiei Reuters, există o tendinţă constantă ca sondajele cu privire la referendum să indice rezultatele diferite în funcţie de metoda prin care au fost realizate interviurile. Cele prin telefon tind să indice un avans confortabil al opţiunilor pentru rămânerea în UE, în timp ce anchetele online sugerează o cursă mult mai echilibrată, în unele situaţii favorabilă partizanilor Brexit, experţii înaintând diverse ipoteze pentru a explica aceste discrepanţe. 

Întreaga industrie britanică de sondaje a dat greş în a prognoza victoria categorică a Partidului Conservator în alegerile legislative de anul trecut.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Eșecul lui Nicușor Dan: Capitala îngheață, Promisiunile se Topesc

Avaria care a lăsat jumătate din Capitală fără apă caldă este simbolul eșecului sub administrația lui Nicușor Dan. Începând din 2020 cu promisiuni de...

Klaus Iohannis a efectuat o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea

Președintele României, Klaus Iohannis, a efectuat miercuri, 24 aprilie 2024, o vizită la complexul industrial Doosan Enerbility din Changwon, Republica Coreea. Din delegația care...
Ultima oră
Pe aceeași temă