17 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSpania îşi vinde satele abandonate

Spania îşi vinde satele abandonate

Sate întregi din Spania sunt scoase la vânzare, la preţuri derizorii, scrie b1.ro.

Cei mai interesaţi de ofertă sunt investitorii străinii care speră că, odată renovate, acestea vor fi repopulate sau măcar vor atrage turişti. Localităţile au fost abandonate de spaniolii care s-au mutat în oraşe, în căutarea unui loc de muncă.

Zeci de sate aflate într-o zonă superbă din nordul Spaniei, regiunea Galicia, sunt abandonate de ani de zile. Localnicii au plecat unul câte unul în căutarea unui trai mai bun la oraş.

„Satul este abandonat de 30 de ani. Mi-am spus că este mult de muncă şi mă întrebam cât mă va costa achiziţionarea. Dar, nu mi-a venit să cred deloc … vreţi să ştiţi cât am dat? 45.000 euro, nu lire sterline, euro”, spune britanicul Neil Christie.

Autorităţile spaniole speră ca satele să renască după vânzare şi renovare. Puţinii locuitori care mai trăiesc în ele încearcă uneori să se opună vânzării sau să scoată un preţ cât mai bun pentru proprietăţile lor.

„Ai, de exemplu, un sat cu 17 proprietari care vor să vândă şi alţi trei care nu sunt de acord. La sate, oamenii vorbesc întodeauna între ei, ştiu că unul a primit atât şi celălalt atât, dar toţi cred că proprietatea lor ar trebui să fie cea mai scumpă. Să-i facem pe toţi aceşti oameni să fie de acord este cel mai greu lucru cu care ne confruntăm”, explică agentul imobiliar Pepe Rodil.

Oficialii din mai multe zone rurale din Spania au încercat să îi atragă şi pe străinii care vor să locuiască la ei, nu numai pe cei care vor să îşi petreacă vacanţele în Spania. Au oferte de genul „casă, teren, reduceri de taxe şi bonă” pentru cei care vor să se stabilească acolo. Însă nu au găsit până acum foarte mulţi doritori.

Cele mai citite

Universitatea Craiova, primul eșec cu Gâlcă pe bancă! Oltenii au fost surclasați pe teren propriu de CFR Cluj

Universitatea Craiova a pierdut pe teren propriu în fața celor de la CFR Cluj cu scorul de 0-1, în etapa a șasea a play-off-ului...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Președintele clubului Rapid, Daniel Niculae, urmărit penal! Acuzațiile care i se aduc

Preşedintele clubului Rapid, Daniel Niculae, a fost pus sub acuzare de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru că l-a plătit şi ajutat...
Ultima oră
Pe aceeași temă