10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăSpecialNY Times: SUA, Rusia și China ar putea declanșa un nou Război...

NY Times: SUA, Rusia și China ar putea declanșa un nou Război Rece

Marile puteri – Statele Unite, Rusia și China – se află într-o cursă de a crea o nouă generație de arme nucleare mai mici și mai precise, pe care le-ar putea folosi pentru a declanșa un nou Război Rece, avertizează autorii unui articol publicat, sâmbătă, în New York Times, informează Mediafax.

Cei doi autori ai articolului precizează că „această cursă a înarmării” ar putea amenința cu „declanșarea unui nou Război Rece”. „Acesta este, în mare măsură, o veche dinamică de joc, dar într-o formă nouă, care prezintă un stat rus în declin economic, un stat chinez în creştere şi un parcurs nesigur pentru Statele Unite”, mai spun ei.

Pe de o parte, oficialii americani îl învinovățesc pe președintele rus, Vladimir Putin, „declarând că intransigenţa lui a împiedicat eforturile de a crea un tratat privind controlul armamentului în 2010 şi le-a făcut pe celelalte două mari puteri să bată în retragere”. Pe de altă parte, chinezii sunt acuzați că „sunt în căutarea unui avantaj tehnologic pentru a menţine Statele Unite la distanţă”, în timp ce alții „dau vina pe Statele Unitele pentru depăşirea vitezei în competiţia înarmării prin modernizarea nucleară care, în numele îmbunătăţirii nivelului de securitate şi a fiabilităţii, riscă să intensifice şi mai mult tensiunile cu celelalte două puteri nucleare.”

La finalul Summitului pentru Securitate Nucleară din Washington, care a avut loc la începutul lunii aprilie, Obama a avertizat cu privire la potenţialul Statelor Unite de „creare de noi sisteme, cu un grad mai mare de mortalitate şi mai eficiente, care să conducă la o escaladare nouă a cursei înarmărilor”.

Moscova adaugă arsenalului de rachete şi focoase nucleare miniaturizate, iar experţii şi-au exprimat îngrijorările în privinţa unei posibile interdicţii de testare la nivel mondial din partea Rusiei pe măsură ce dezvoltă noi arme. Potrivit presei ruse, Marina rusă ar fi în curs de dezvoltare a unei drone subacvatice destinată dispersării unui nor radioactiv format în urma unei explozii subacvatice care ar avea ca tinţă oraşe nelocuite, susţin autorii articolului.

Armata chineză, sub un control mai strict al preşedintelui Xi Jinping, este în curs de testare a unei focoase nucleare „hipersonice”. „Zboară în spaţiu, având o rază lungă de acţiune, dar apoi face manevre prin atmosferă, fiind capabilă de răsucire şi abatere în carenă la mai mult de o milă pe secundă.”

Potrivit autorilor articolului, nici SUA nu se află mai jos în clasamentul pentru obţinerea puterii nucleare majoritare. Ei arată că SUA este în curs de testare a propriei sale arme hipersonice, dar un experiment în 2014 s-a încheiat cu o minge de foc spectaculoasă. Testele de zbor ar urma să fie reluate anul viitor. Ca parte a procesului de modernizare, Statele Unite planifică, de asemenea, „crearea de cinci clase de arme nucleare îmbunătăţite şi la vehiculele de livrare asociate care schimbă direcţia arsenalului american în cea a creării de arme mai mici, indetectabile şi precise.”

Autorii articolului aduc în discuţie necesitatea acestor dezvoltări tehnologice nucleare, care ar putea fi o cauză sau un pretext pentru continuarea acestei curse a înarmării. Moscova şi Beijing, spun analistii, testează arme spaţiale care ar putea distruge sateliţii militari americani, la începutul unui război nuclear. Ca răspuns, Washingtonul lansează sateliţi de observare spaţială meniţi să descurajeze şi să ajute la combaterea unor astfel de atacuri.

Pe fondul acestor capacităţi nucleare şi tensiuni, criticii atrag atenţia asupra declanşării unor războaie accidentale, prin folosirea unor tehnici de avertizare prin lansarea de rachete.

 

Cele mai citite

Fotografie emoționantă cu legenda Alain Delon. Cum arată actorul în vârstă de 88 de ani

Pe Instagram, Anouchka Delon a împărtășit o poză cu tatăl ei, Alain Delon, și a menționat că a făcut acest lucru cu consimțământul acestuia....

Care este cel mai bun material pentru covoare și covorașe de joacă pentru camera copiilor

Când vine vorba de crearea unui spațiu confortabil și sigur pentru bebeluși și copii, selectarea covorului potrivit și a covorașului de joacă a celor...

Eurodeputatul Nicu Ștefănuță a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu

Europarlamentarul independent Nicu Ștefănuță, singurul eurodeputat român membru în Grupul Verzilor Europeni, a fost premiat pentru inițiativele sale de mediu. Cu ocazia Zilei Mondiale a...
Ultima oră
Pe aceeași temă