19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSpecialSpion ruși condamnați în Germania, puși în libertate - presă

Spion ruși condamnați în Germania, puși în libertate – presă

O spioană rusă, condamnată în 2013, în Germania, împreună cu soţul său într-un caz de spionaj, a fost recent pusă în libertate înainte de ispăşirea pedepsei şi s-a întors în Rusia, a anunţat vineri presa germană, care evocă un posibil schimb de agenţi, potrivit AFP, citată de Mediafax.

Această femeie, în vârstă de 48 de ani, cunoscută sub numele fals de Heidrun Anschlag, a fost eliberată în urmă cu două zile şi a părăsit Germania pentru a reveni în Rusia, în timp ce soţul său Andreas, în vârstă de 53 de ani, a rămas în detenţie, relatează săptămânalul Focus şi agenţia de presă DPA.

Bărbatul şi femeia de naţionalitate rusă s-au instalat, în urmă cu peste 20 de ani, cu ajutorul unor false documente austriece, în Germania, unde au dus o viaţă obişnuită, cu scopul de a-şi ascunde activitatea de agenţi secreţi.

Cuplul colecta informaţii despre strategii militare şi politice ale Uniunii Europene (UE) şi NATO, pe care le obţinea prin intermediul unui contract în cadrul ministerului olandez al Afacerilor Externe.

Ei au fost arestaţi în octombrie 2011, după ce poliţia germană a surprins femeia în timp ce asculta mesaje criptate.

Heidrun Anschlag a fost condamnată, în iulie 2013, la cinci ani şi jumătate de închisoare, iar soţul său – la şase ani şi jumătate.

Potrivit Focus, eliberarea acestei spioane ruse s-ar înscrie în cadrul unui schimb de agenţi între Rusia şi Germania.

La mijlocul anului 2013, după condamnarea cuplului la pedeapsa cu închisoarea, cotidianul rus Kommersant a dezvăluit că Moscova ar vrea să efectueze un schimb de agenţi arestaţi în străinătate.

Cele mai citite

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Premierul Ciolacu anunță că programul supermarketurilor NU se modifică în weekend

Supermarketurile nu se închid în weekend și nici nu vor avea program modificat. Premierul Marcel Ciolacu anunță că nu este benefică această măsură. „Vreau să...
Ultima oră
Pe aceeași temă