14.6 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialStarea de urgență ar putea fi prelungită, în Franța, până la jumătatea...

Starea de urgență ar putea fi prelungită, în Franța, până la jumătatea anului 2017

Franța ar putea prelungi, miercuri, starea de urgență până pe 15 iulie 2017, pe fondul riscului terorist, informează Reuters, citat Mediafax.

Prelungirea stării de urgenţă a fost propusă la data de 10 decembrie de către noul premier francez, Bernard Cazeneuve. Partidele politice franceze sunt dornice să demonstreze faptul că pot controla riscul terorist, în cadrul pregătirilor pentru alegerile prezidenţiale din 2017.

Senatul francez va trebui, de asemenea, să reexamineze această măsură.

Guvernul socialist a impus starea de urgenţă, ce oferă Poliţiei drepturi extinse de a percheziţiona şi aresta, în urma atacului din anul 2015, în care au murit 130 de persoane.

Starea de urgenţă, care iniţial fusese programată până la mijlocul lunii ianuarie, a fost deja extinsă de patru ori pentru că Guvernul francez consideră că riscul atacurilor armate este în continuare foarte ridicat în Franţa

Cele mai citite

Ciolacu, despre creşterile de preţ: Din punctul meu de vedere, nu au niciun fundament economic

Premierul Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la Constanţa, întrebat despre produsele cărora li s-a micşorat cantitatea şi sunt vândute la acelaşi preţ ca înainte...

Cătălin Drulă, despre Marcel Ciolacu: “Minte când spune că economia merge bine”

Cătălin Drulă spune despre Marcel Ciolacu că minte atunci când spune că economia țării merge bine. "Cea mai mare minciună pe care o tot repetă...

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...
Ultima oră
Pe aceeași temă