19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialStatul Islamic amenință că va ataca CASA ALBĂ

Statul Islamic amenință că va ataca CASA ALBĂ

Gruparea jihadistă Statul Islamic a difuzat, joi seară, o nouă înregistrare video, în care a amenințat că următoarea ţintă a unui atentat va fi Casa Albă, sediul Preşedinţiei Statelor Unite, potrivit Fox News, citat de Mediafax. 

Înregistrarea începe cu prezentarea unor imagini ale atacurilor teroriste de la Paris. Apoi, organizaţia fundamentalistă sunnită îi avertizează pe preşedinţii din SUA şi Franţa, Barack Obama şi Francois Hollande, cu noi atentate de genul celor comise la Paris.

“Franţa prosperă, dar nu va dura mult. Am început cu voi, dar vom sfârşi cu falsa Casă Albă, pe care o vom face neagră cu focul nostru, cu voia lui Allah; o vom arunca în aer, aşa cum am făcut cu idolii falşi”, ameninţă reţeaua teroristă Stat Islamic într-o înregistrare video difuzată joi, la aproape o săptămână de la atentatele comise la Paris, unde au fost omorâte cel puţin 129 de persoane.

Unul dintre teroriști a declarat că îi vor ”pârjoli” pe oameni cu ”centuri sinucigaşe şi explozibil”. 

Înregistrarea video a fost difuzată pe site-uri ale reţelei teroriste Stat Islamic, fiind preluată de Institutul de Cercetare Media în Orientul Mijlociu (Middle East Media Research Institute).

Reţeaua teroristă Stat Islamic a revendicat atentatele comise în cursul nopţii de 13 spre 14 noiembrie la Paris. Cel puţin 129 de persoane au fost ucise în atacurile teroriste, iar aproximativ 400 au fost rănite. Organizaţia fundamentalistă sunnită a avertizat că toate ţările care participă la coaliţia ce efectuează bombardamente în Siria şi Irak se vor confrunta cu atentate de genul celor de la Paris.

Organizaţia teroristă Stat Islamic ocupă regiuni din Irak, Siria, nordul Egiptului şi nordul Libiei, unde a proclamat un “califat islamic”.

 

Cele mai citite

Dacă nu la fotbal, la tenis de masă! Elizabeta Samara câștigă Liga Campionilor

Jucătoarea română de tenis de masă Elizabeta Samara a reușit să obțină pentru a cincea oară în carieră titlul în Liga Campionilor europeni și...

ANPC, recomandări pentru 1 Mai. “Acordați o atenție deosebită aspectului produsului”

Avertizarea transmisă de către directorul general al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, este deosebit de importantă pentru consumatorii din România, în...

VIDEO. Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist îi cer premierului Pedro Sanchez să rămână în funcție

Mii de simpatizanți ai Partidului Socialist au venit sâmbătă, 27 aprilie 2024, din întreaga Spanie la un miting la Madrid pentru a-i cere premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă