6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialISIS ameninţă Statele Unite şi Rusia cu ATENTATE

ISIS ameninţă Statele Unite şi Rusia cu ATENTATE

Stat Islamic cere tuturor musulmanilor din lume să atace obiective americane şi ruse, amenintând că Statele Unite şi Rusia vor fi învinse. Președintele SUA, Barack Obama, este considerat “un idiot” de către ISIS. Rusia va fi învinsă în Siria“, a declarat Abu Mohamed al-Adnani, purtătorul de cuvânt al reţelei teroriste Stat Islamic, într-o înregistrare audio difuzată marţi seară, informează Mediafax.

Îndemnăm musulmanii din întreaga lume să lanseze jihadul împotriva ruşilor şi americanilor. Statele Unite vor simţi gustul tragediei. Barack Obama este un idiot, un ratat lipsit de soluţii“, susține al-Adnani, potrivit ziarului Le Figaro.

O coaliţie condusă de Statele Unite efectuează de peste un an raiduri aeriene în Siria şi Irak, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic. Din coaliţie fac parte ţări precum Australia, Canada, Marea Britanie, Franţa, Bahrain, Iordania, Maroc, Qatar, Arabia Saudită şi Turcia. La sfârșitul lunii septembrie, Rusia a început raidurile aeriene în Siria, pentru susţinerea regimului Bashar al-Assad.

Statele Unite şi NATO au acuzat Rusia că atacă poziţii ale insurgenţilor susţinuţi de Occident. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic.

 

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă