12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialStatul Islamic face CONTRABANDĂ cu artefacte pe Facebook

Statul Islamic face CONTRABANDĂ cu artefacte pe Facebook

Gruparea teroristă Stat Islamic (SI) vinde artefacte de o valoare inestimabilă pe reţeaua de socializare Facebook. Între artefacte se numără statui din aur, pergamente scrise în aramaică şi monede vechi de peste 10.000 de ani, pe care le-au furat din teritorii pe care le-au ocupat de curând în Orientul Mijlociu informează Mediafax.

Printre aceste obiecte valoroase,  prezentate pe mai multe pagini Facebook, care au fost între timp închise, se mai numără rulouri de papirus şi pergamente scrise în ebraică şi aramaică, tăbliţe de argilă şi monede străvechi. Specialiştii în istorie şi arheologie consideră că artefactele au fost furate din Siria.

Fox News raportează că acele pagini online au aparţinut SI, iar compania Facebook a fost avertizată în legătură cu aceste vânzări online ilegale de Zaid Benjamin, un jurnalist din Washington.

Matt Steinfeld, purtătorul de cuvânt al serviciului de securitate al Facebook, a declarat pentru acest post TV american: “Nu întotdeauna putem să identificăm artefacte care au fost furate, dar, atunci când cineva ne contactează şi ne raportează acele ilegalităţi, putem să înlăturăm acele conţinuturi”.

Paginile raportate de Zaid Benjamin au fost închise aproape imediat de compania Facebook.

Se crede că organizaţia teroristă se foloseşte de anumiţi intermediari pentru a vinde artefactele pe care le-au furat şi ar fi obţinut deja sume uriaşe.

Potrivit anumitor estimări, SI ar fi încasat deja aproximativ 100 de milioane de dolari.

Muzeele şi casele de licitaţii colaborează intens în ultima perioadă cu UNESCO, Interpol şi alte instituţii culturale pentru a reuşi să identifice artefactele furate de SI, încercând să împiedice astfel plasarea acestora pe piaţa bunurilor de artă.

Se pare însă că nu doar banii îi motivează pe islamiştii extremişti din SI, întrucât ei încearcă, de asemenea, să elimine şi să distrugă toate elementele de cultură, istorie şi artă pre-islamică.

Cele mai citite

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...
Ultima oră
Pe aceeași temă