9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialStatutul legal al cetățenilor UE din Marea Britanie, analizat de o comisie...

Statutul legal al cetățenilor UE din Marea Britanie, analizat de o comisie de anchetă

O comisie de anchetă va analiza ce statut legal ar putea fi acordat milioanelor de cetățeni ai Uniunii Europene care locuiesc în Marea Britanie, astfel încât drepturile lor să fie protejate chiar și după ieșirea țării din blocul comunitar, informează BBC News, citat de Agerpres.

Potrivit deputatei laburiste Gisela Stuart, care va conduce ancheta pentru think tank-ul British Future, cetățenii Uniunii Europene au fost „lăsați în incertitudine” după referendumul din 23 iunie. 

Miniștrii din guvernul de la Londra au indicat că doresc să protejeze statutul cetățenilor UE, atât timp cât poate fi negociat un acord de reciprocitate. Pe de altă parte, parlamentari din toate partidele au atacat însă poziția guvernului, argumentând că oamenii „nu sunt monedă de schimb”.

Conform deputatei, fost co-președinte al campaniei Leave, guvernul ar trebui clarifice „în curând” faptul că celor aproximativ trei milioane de cetățeni europeni din Marea Britanie li se va permite să rămână în țară după Brexit.

„Există un acord larg, în rândul opiniei publice, politicienilor și oamenilor de afaceri, privind faptul că cetățenii UE sunt bineveniți aici și că guvernul ar trebui să spună clar că pot rămâne. Acesta este lucrul corect de făcut și ceea ce campania Leave a promis tot timpul”, a precizat Gisela Stuart.

Deputata s-a declarat „încrezătoare” că guvernul va garanta statutul cetățenilor UE, după care va urma „o întreagă serie de chestii practice cărora trebuie să li se răspundă”, printre care „ce statut legal vor avea (acești) oameni? Cum își dovedesc eligibilitatea pentru rămâne? Care este data limită și cum gestionăm orice posibil val de migrație înainte de a se produce?”.

Comisia, care își va publica raportul în această toamnă, va mai analiza și ce drepturi în materie de asistență medicală și socială le vor fi acordate cetățenilor europeni de pe teritoriul britanic. Din comisie fac parte, printre alții, deputata conservatoare Suella Fernandes, fostul vicepreședinte UKIP Suzanne Evans și parlamentara laburistă Kate Green.

David Davis, numit secretar pentru Brexit de premierul Theresa May pentru a superviza negocierile de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, a declarat că dorește să asigure o „înțelegere generoasă” atât pentru cetățenii UE din Marea Britanie, cât și pentru cei britanici de pe teritoriul Uniunii. Miniștri de la Londra au declarat că ar fi „neînțelept” să se “garanteze” deplin drepturile cetățenilor UE fără un acord pentru britanicii din afara țării.

Parlamentari din toate formațiunile au atacat însă această poziție, laburistul Andy Burnham, ministru de interne în cabinetul din umbră, estimând că „incertitudinea care planează asupra dreptului (cetățenilor UE) de a se afla aici echivalează cu subminarea vieții de familie în țara noastră”.

În opinia lui Mark Sedwill, oficial de rang înalt din Ministerul de Interne, cetățenii UE cu drept de rezidență permanentă pot rămâne în Marea Britanie după ce această țară va ieși din Uniune, ei urmând să se bucure de aceleași drepturi.

Drepturile celor cărora li s-a acordat permis de rezidență după cinci ani sunt „foarte clar” prevăzute în lege, ceea ce echivalează cu o garantare a viitorului lor statut, a subliniat Sedwill.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă