10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialStudiu. România și Rusia vor profita de scăderea exporturilor de grâu ale...

Studiu. România și Rusia vor profita de scăderea exporturilor de grâu ale UCRAINEI

Exporturile de grîu ale Ucrainei vor scădea cu aproape un sfert în acest an, comparativ cu anul trecut, iar de acest lucru vor profita alţi competitorii din regiunea Mării Negre precum România şi Rusia, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg. informează Agerpres.

Potrivit analiştilor, livrările de grâu ale Ucrainei vor scădea cu 23% până la 13 milioane de tone în sezonul care a început luna aceasta şi se va încheia în luna iunie 2017. Comparativ, analiştii de la UkrAgroConsult estimează că în sezonul care s-a încheiat, Ucraina a exportat o cantitate record de 16,9 milioane tone de grâu. 

De această scădere vor profita alte ţări europene precum România şi Rusia, este de părere Laure Guinet, analist la traderul ED&F Man Holdings Ltd. “Cantităţile oferite pe piaţă vor fi mari astfel încât diminuarea exporturilor Ucraina va fi uşor de acoperit”, susţine Laure Guinet. 

În cazul Rusiei, este foarte probabil să-şi majoreze exporturile de grâu cu 10% în acest sezon, în condiţiile în care analiştii se aşteaptă ca producţia sa de grâu să atingă un nou record. 

În sezonul trecut, principalii cumpărători de grâu ucrainean au fost Egiptul şi Thailanda, susţine Liza Malyshko, analist la UkrAgroConsult. De asemenea, Ucraina a acoperit un sfert din necesarul de grâu al Coreei de Sud. În acest sezon însă, Liza Malyshko se aşteaptă ca Thailanda să-şi reducă importurile de grâu ca urmare a redresării producţiei interne. 

Ucraina este un exportator important atât de grâu pentru panificaţie cât şi de grâu folosit ca furaje pentru animale, susţin analiştii băncii Rabobank International. “Dată fiind oferta mare de grâu pentru furaje în UE, ne aşteptăm la o cerere mai mare pentru grâu de panificaţie din Ucraina în acest sezon”, susţine Charles Clack, analist la Rabobank. 

Chiar dacă exporturile de grâu ale Ucrainei vor scădea în acest sezon, comparativ cu recordul din sezonul trecut, se vor situa totuşi pe locul secund în topul celor mai mari exporturi înregistrate vreodată de Ucraina, susţin analiştii de la UkrAgroConsult. 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...

Oferta lui Marcel Ciolacu pentru Piedone a picat: „Am încheiat orice dialog. Îi urez succes!”

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone, cel care a spus în cursul...

PSD Livrează: Pensiile înainte de Paște în 2024

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a decis ca, în 2024, cu ocazia Paștelui Ortodox, pensiile pentru cei aproximativ 5 milioane de pensionari din România...
Ultima oră
Pe aceeași temă