10.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialSUA: Circa 55 de persoane au fost rănite în accidentul dintre un...

SUA: Circa 55 de persoane au fost rănite în accidentul dintre un tren și un tir

Cel puţin 55 de persoane au fost rănite în accidentul care a avut loc, luni, în statul North Carolina, după ce un tren de pasageri a lovit un tir cu remorcă transmite Mediafax.

TIR-ul implicat în accident, care tracta o remorcă supradimensionată, transporta o clădire modulară împachetată în folie de plastic albastră şi echipamente electrice, potrivit lui Jeff Gordon, un purtător de cuvânt al patrulei autostrăzilor din North Carolina.

Un poliţist care escorta TIR-ul de la Clayton (North Carolina) la frontiera cu statul Virginia, a încercat să ajute şoferul să efectueze virajul strâns şi dificil la nivel cu calea ferată, în oraşul Halifax, potrivit lui Gordon. Însă remorca de 50 de metri lungime nu a putut să-l efectueze, a precizat el.

În cele cinci minute în care poliţistul şi şoferul au încercat să manevreze TIR-ul, nu a existat niciun indiciu cu privire la apropierea trenului, a declarat Gordon. Când a apărut, trenul a semnalizat, iar bariera a coborât în timp ce TIR-ul se afla pe şine, dar nu a putut evita impactul.

TIR-ul nu a putut să dea cu spatele şi să iasă de pe şine deoarece în spatele vehiculului se făcuse deja coadă, potrivit purtătorului de cuvânt.

O martoră oculară, Leslie Cipriani, care se afla împreună cu un prieten într-o maşină oprită la semnal, a înregistrat coliziunea cu telefonul mobil.

Oficiali în domeniul transporturilor de la nivelul statului au anunţat că 54 de persoane au fost conduse conduse la spital, unde au primit îngrijiri pentru răni care nu le-au pus viaţa în pericol.

Printre răniţi se află şi conductorul trenului, potrivit lui Gordon.

Autorităţile federale au anunţat că 62 de persoane au fost rănite, fără ca diferenţa de bilanţuri să poată să fie clarificată imediat după accident.

Trenul avea o locomotivă şi şapte vagoane, potrivit lui Michael J. Cole, un purtător de cuvânt al Administraţiei federale a căilor ferate, care a precizat că trenul era autorizat să circule cu 113 kilometri pe oră, dar că autorităţile nu cunoşteau viteza cu care se deplasa la momentul accidentului.

Trenul Amtrak – Carolinian – efectuează zilnic curse pe ruta Charlotte (North Carolina)-New York City şi se îndrepta către nord în momentul coliziunii.

Acesta este cel de-al treilea accident feroviar grav înregistrat în mai puţin de două luni în Statele Unite. Două coliziuni, la New York şi în California, s-au soldat în februarie cu şapte morţi şi 30 de răniţi.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă