6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăSpecialSUA: Peste 100 de oameni au blocat, de Black Friday, un mall...

SUA: Peste 100 de oameni au blocat, de Black Friday, un mall din Saint Louis

Peste 100 de oameni au forţat un centru comercial din oraşul Saint Louis să-şi închidă uşile, în ziua de "Black Friday", şi au cerut un boicot în numele tânărului de culoare ucis în localitatea vecină Ferguson. "Opriţi cumpărăturile şi alăturaţi-vă mişcării", au scandat manifestanţii timp de o oră, după care au părăsit locul fără incidente, relatează AFP, preluat de Mediafax.

De teama unor noi acte de violenţă, numeroase magazine au rămas închise. Sosiţi la faţa locului, poliţiştii au anunţat pentru AFP că aveau ordin să evacueze clădirea. După anunţul de luni că Darren Wilson nu va fi judecat, magazine au fost jefuite şi imobile incendiate, la Ferguson, o suburbie a oraşului Saint Louis.

"Din acest moment, o mişcare ia amploare în întreaga ţară şi în lume", a spus jurnalistul şi activistul Kymone Freeman, la Washington. "Cred că manifestaţiile de Black Friday vor continua până la Crăciun", a adăugat el.

La New York, mai multe persoane au fost arestate după ce au manifestat în interiorul complexului comercial Macy's, în centrul cartierului Manhattan, unul dintre cele mai frecventate locuri pentru cumpărăturile din zilele de după Ziua Recunoştinţei.

La Oakland, în California, mai mulţi manifestanţi au blocat o staţie de tren timp de aproape două ore.

"Black Friday" este o zi tradiţională de reduceri care urmează sărbătorii de Ziua Recunoştinţei.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă