13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSUA: Sute de motociclişti, arestaţi după incidentele armate din Texas

SUA: Sute de motociclişti, arestaţi după incidentele armate din Texas

Aproape 200 de persoane au fost arestate, luni, în urma incidentelor armate produse în statul american Texas, între grupări rivale de motociclişti şi soldate cu nouă morţi şi 18 răniţi, informează Mediafax.

Indivizii, toţi motociclişti, sunt acuzaţi de participare la activităţi de criminalitate organizată, folosire neautorizată de arme de foc şi crime. Justiţia a stabilit cauţiuni de câte un milion de dolari pentru eventuala eliberare a motocicliştilor sub control judiciar.

Citește și: Război între două grupări rivale de motocicliști din Twin Peaks. Câți au murit

Nouă persoane au fost ucise, iar alte 18 au fost rănite, duminică, într-un schimb de focuri între grupuri rivale de motociclişti, în parcarea unui restaurant din oraşul texan Waco.

“Arestările continuă; deja sunt 192 de suspecţi arestaţi”, a declarat un oficial din cadrul poliţiei texane.

Restaurantul “Twin Peaks”, în faţa căruia s-au produs incidentele, va fi închis cel puţin o săptămână, pentru colectarea probelor,conform The New York Times.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Un rapper iranian a fost condamnat la moarte

Rapper-ul iranian Toomaj Salehi a fost condamnat la moarte astăzi, 24 aprilie 2024. Starul este acuzat că are legătură cu tulburările din Iran din...

3 criterii esențiale pentru alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși

Alegerea unui scaun de masă pentru bebeluși este o decizie importantă pentru orice părinte, influențând direct siguranța, confortul și buna dezvoltare a copilului în...
Ultima oră
Pe aceeași temă