10.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăSpecialSUA ar putea introduce o viză specială ca facilitate pentru antreprenori

SUA ar putea introduce o viză specială ca facilitate pentru antreprenori

Departamentul pentru Securitate Internă al SUA a propus introducerea unei vize speciale pentru antreprenorii care pot demonstra un potențial semnificativ de creștere și de creare de locuri de muncă, a anunțat vineri Casa Albă într-un comunicat preluat de DPA şi Agerpres.

"Ziua de astăzi marchează un pas important pentru atragerea celor mai buni și străluciți antreprenori ai lumii, pentru a porni alături de marile companii și a crea locuri de muncă, aici în Statele Unite", se afirmă în document.

Așa-numita "startup visa" — viza pentru o firmă nouă — a fost întotdeauna parte a politicii președintelui Barack Obama de reformă a principiilor imigrației, susține Casa Albă. O tentativă de a introduce această măsură într-o lege a imigrației a eșuat în 2013.

În absența legislației, administrația face tot ce depinde de ea pentru a implementa noua facilitate. Intenția este de a stabili reguli mai clare privind acordarea de vize antreprenorilor care beneficiază de sprijinul unor investitori americani. Analiza ar urma să se facă de la caz la caz, iar investiția minimă solicitată este de 345.000 de dolari din partea unor investitori americani autorizați sau subvenții guvernamentale de cel puțin 100.000 de dolari. Vor fi luați în considerare și alți factori, cum ar fi participarea antreprenorului la acționariat și rolul său în conducerea firmei, precum și potențialul de creștere al acesteia.

Viza pentru antreprenori ar permite șederea în SUA timp de doi ani, cu posibilitate de prelungire pentru încă trei ani, în anumite condiții.

Proiectul de reglementare va fi supus dezbaterii publice timp de 45 de zile.

Cele mai citite

Diversitatea ochelarilor: opțiuni remarcabile care îți atrag atenția

În căutarea perechii perfecte de ochelari, oamenii descoperă o gamă largă de opțiuni care depășesc simpla corectare a vederii. Dincolo de funcționalitatea lor esențială,...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...

Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete. Un procuror a fost eliberat din funcție

Klaus Iohannis, președintele României, a semnat mai multe decrete. Iohannis a eliberat din funcție și un procuror. Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă