22.4 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialSUA avertizează India că nu este momentul potrivit să facă afaceri cu...

SUA avertizează India că nu este momentul potrivit să facă afaceri cu Rusia: “Am transmis acest mesaj aliaţilor noştri la nivel internaţional”

Washingtonul a avertizat vineri autorităţile de la New Delhi că climatul de tensiuni pe plan internaţional cu Rusia nu este propice pentru a face afaceri cu Moscova, înaintea unei vizite a preşedintelui rus, Vladimir Putin, la New Delhi, relatează AFP preluat de mediafax.

"Am spus deja că acum nu este momentul potrivit pentru afacericu Rusia", a avertizat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Marie Harf, întrebată cu privire la vizita liderului de la Kremlin la New Delhi, programată pentru săptămâna viitoare.

"Bineînţeles, am transmis (acest mesaj) aliaţilor şi partenerilor noştri la nivel internaţional", a afirmat oficialul american, al cărui Executiv întreţine relaţii reci cu Moscova, în principal din cauza crizei din Ucraina.

Potrivit unor oficiali indieni, prima vizită a preşedintelui Putin după venirea la putere, în mai, a premierului indian Narendra Modi este destinată să intensifice schimburile comerciale ruso-indiene, limitate la 10 miliarde de dolari pe an.

Putin şi Modi ar urma să semneze aproape 15 acorduri comerciale.

"Există mai multe zvonuri privind aceste contracte comerciale, vom vedea cum va evolua situaţia", a declarat Harf.

După sfârşitul Războiului Rece, India şi Rusia au rămas pentru mult timp aliaţi foarte apropiaţi. Totuşi, Washingtonul şi New Delhi s-au apropiat semnificativ în ultimul deceniu, în special sub preşedinţia lui George W. Bush (2001-2009).

Succesorul lui Bush la Casa Albă, Barack Obama, va vizita India la sfârşitul lui ianuarie, la invitaţia premierului Modi, pe care l-a primit pe 30 septembrie în Biroul Oval, în cursul unei întâlniri fără precedent.

 
Cele mai citite

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Derby fără miză în Giulești. Rapid, victorie de consolare cu FCSB

Rapid s-a impus pe teren propriu cu scorul de 2-0 în fața campioanei FCSB, în ultimul meci din acest sezon al Ligii 1. Partida...

Prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate de  100 grame substanțe psihoactive

La data de 19.05.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Harghita au dispus reținerea pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă