16.6 C
București
luni, 13 mai 2024
AcasăSpecialSUA condamnă intensificarea terorismului în Irak

SUA condamnă intensificarea terorismului în Irak

SUA a avertizat că organizaţia teroristă Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL), care deţine controlul asupra provinciei irakiene Ninive şi a oraşului Mosul, reprezintă o ameninţare pentru întreaga țară, relatează Mediafax.

"Gruparea Stat Islamic în Irak şi Levant reprezintă o ameninţare pentru stabilitatea Irakului, dar şi pentru cea a întregii regiuni", a reacţionat Jennifer Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

La rândul său, secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon, a exprimat "profunda preocupare" în legătură cu recentele evoluţii din Irak, unde insurgenţii au ocupat oraşul Mosul şi întreaga regiune Ninive.

Două districte din provincia Salaheddine, la nord de Bagdad, capitala Irakului, sunt controlate de insurgenţi, care au preluat controlul, mai devreme, asupra provinciei Ninive şi mai multor districte din Kirkuk, a anunţat un general din cadrul armatei irakiene, citat de AFP.

Insurgenţii au preluat controlul asupra districtelor Siniyah şi Souleimane-Bek, după retragerea forţelor de securitate, au anunţat un general din cadrul armatei irakiene şi un oficial local.

Mai devreme în cursul zilei de marţi, membri ai SIIL (Statul Islamic în Irak şi Levant) au preluat controlul asupra Mosul, al doilea oraş al ţării, şi provinciei Ninive. Ulterior, au ocupat şase districte din provincia Kirkuk, în nordul ţării.

După anunţarea preluării controlului asupra provinciei Ninive, Guvernul irakian, condus de şiitul Nouri al-Maliki, a decis să înarmeze cetăţenii care sunt pregătiţi să lupte împotriva insurgenţilor.

SIIL ocupa deja, din ianuarie, oraşul Fallujah şi mai multe districte din provincia vestică Al-Anbar, cu majoritate sunnită.

Cele mai citite

Cea mai mare despăgubire achitată în 2023, în România

O companie membră a Uniunii Naţionale a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare din România (UNSAR) a achitat, anul trecut, în baza poliţei de asigurare...

BREAKING NEWS. Istvan Kovacs va arbitra finala Europa League

Arbitrul român Istvan Kovacs a fost delegat de UEFA să conducă finala Europa League dintre Atalanta Bergamo și Bayer Leverkusen, care va avea loc...

Prognoza meteo pe regiuni. Vremea se va încălzi în următoarele două săptămâni

Specialiștii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo valabilă în intervalul 13 - 26 mai. Astfel, în următoarele două săptămâni,...
Ultima oră
Pe aceeași temă