15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSuedia: Numărul imigranţilor care cerșesc s-a dublat în acest an

Suedia: Numărul imigranţilor care cerșesc s-a dublat în acest an

Numărul imigranţilor UE, majoritatea din România şi Bulgaria, care cerşesc în Suedia a ajuns la aproximativ 4.000 de persoane, sugerează un nou sondaj, citat de portalul TheLocal.se., relatează Mediafax.

În Suedia se aflau între 3.400 şi 4.100 de astfel de persoane după Paşti, potrivit unui sondaj realizat de radioteleviziunea suedeză SVT.

Un studiu realizat în urmă cu un an estima numărul lor la 800 până la 2.000.

Dintre cele 290 de municipalităţi din Suedia, 241 au răspuns chestionarului trimis de SVT, ceea ce sugerează că numărul estimat al imigranţilor ar putea fi chiar mai mare.

Martin Valfridsson, coordonatorul programului pentru persoane vulnerabile din cadrul UE, a declarat că datele par corecte, potrivit experienţei sale.

El a petrecut ultimele săptămâni întâlnindu-se cu reprezentanţi ai municipalităţilor şi organizaţiilor umanitare din ţară în cadrul eforturilor de a coordona mai bine cooperarea între diverse grupuri care oferă ajutor şi asistenţă imigranţilor europeni săraci.

Studiul SVT sugerează că există cerşetori în cel puţin 40 de municipalităţi unde în urmă cu un an nu existau imigranţi români sau bulgari, inclusiv în nordul ţării.

Viziunea Suediei pe termen lung este să reducă numărul cerşetorilor care se îndreaptă către nordul ţării şi să le ofere asistenţă celor care au ajuns deja acolo. “Cerşetorii nu pot menţine acelaşi nivel de trai cu cei care sunt rezidenţi în Suedia, dar ar trebui să încercăm să folosim resursele pe care le avem aici pentru a-i ajuta cât se poate de mult”, declara Valfridsson pentru The Local la începutul anului.

Majoritatea cerşetorilor sunt membri ai comunităţii rome şi au ajuns ca turişti, în conformitatea cu dreptul la libertate de mişcare. Mulţi trăiesc în corturi sau rulote şi îşi câştigă existenţa cerşind bani în faţa magazinelor şi staţiilor de metrou.

Suedia şi România au declarat că vor coopera în vederea combaterii sărăciei în cadrul comunităţii rome, în urma unor discuţii diplomatice care au avut loc la începutul lui ianuarie în capitala suedeză.

Cele mai citite

Iuliana Demetrescu va arbitra o semifinală de Liga Campionilor

Iuliana Demetrescu a fost delegată de UEFA la partida Chelsea – Barcelona, din semifinalele Ligii Campionilor la fotbal feminin, programată sâmbătă, 27 aprilie, de...

Gafa lui Târnovanu amână fiesta FCSB-ului! Meciul cu Farul se joacă cu titlul pe masă

FCSB a remizat în deplasare cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, scor 2-2, în etapa a șasea din play-off, și trebuie să mai aștepte pentru...

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă