13.3 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSpecialSuedia, țară neutră, reintroduce serviciul militar obligatoriu, inclusiv pentru femei

Suedia, țară neutră, reintroduce serviciul militar obligatoriu, inclusiv pentru femei

Guvernul de centru-stânga al Suediei va anunța oficial, joi, decizia de reintroducere a serviciului militar obligatoriu, informează Reuters citată de Agerpres.

Decizia se aplică din anul 2018 și a fost luată în urma dificultăților constatate în procesul de recrutare a militarilor voluntari, al lipsei de personal, dar și al evoluțiilor de securitate din zona baltică, marcată de incertitudini, a anunțat postul public de radio, SR.

Suedia suspendase serviciul militar obligatoriu în anul 2010 dar și-a intensificat ulterior pregătirea militară, după ce Rusia – stat riveran Mării Baltice – a manifestat o politică tot mai agresivă, care a culminat cu ocuparea peninsulei Crimeea, în anul 2014.

Decizia Suediei de reintroducere a serviciului militar va viza atât bărbații, cât și femeile născute în 1999 sau mai târziu, deși doar un număr redus de persoane vor fi selectate. 
     
“Am avut probleme cu asigurarea numărului de personal în unitățile militare pe bază de voluntariat”, a declarat ministrul suedez al Apărării, Peter Hultqvist, la SR. “De aceea, este necesară reintroducerea serviciului militar”, a precizat el. 
     
Decizia ar conduce la recrutarea a 4.000 de bărbați și femei pentru instruire militară în 2018 și 2019, potrivit SR. 
     
Suedia, care nu este membru al NATO, își modernizează armata, cu o majorare semnificativă a cheltuielilor, și a desfășurat trupe pe Insula Gotland din Marea Baltică, lansând de asemenea apeluri guvernelor din regiune pentru a-și intensifica pregătirile în eventualitatea unui război.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...

Premierul Ciolacu a convocat ședința de guvern la Timișoara, unde PNL a acceptat să susțină candidatul PSD

Ședința de guvern din ziua de joi, 25 aprilie 2024, se va desfășura la Timișoara, reiese din comunicatele transmise de Guvernul României. Programul oficial al...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...
Ultima oră
Pe aceeași temă