11.5 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăSpecialSuedia nu mai vrea forță de muncă din afara țării. Slujbele vor...

Suedia nu mai vrea forță de muncă din afara țării. Slujbele vor fi acordate refugiaților

Premierul suedez Stefan Lofven a declarat vineri presei că dorește restrângerea imigrației forței de muncă, pentru a putea oferi mai multe locuri de muncă șomerilor, inclusiv numeroșilor refugiați primiți în Suedia în ultimii ani.

"Locurile de muncă pentru care este nevoie de puțină pregătire sau deloc vor fi acoperite în primul rând de persoanele fără loc de muncă care se găsesc deja în țara noastră", îl citează AFP, potrivit Agerpres, pe prim-ministrul social-democrat.

"Nu este rezonabil să avem o imigrație de forță de muncă formată din spălători de vase și personal de restaurante, când dispunem de persoane capabile sosite aici ca refugiați", a adăugat Lofven, precizând că în Suedia există 100.000 de locuri de muncă disponibile și 300.000 de șomeri.

Prin urmare, apreciază șeful guvernului de la Stockholm, imigrația de forță de muncă ar trebui limitată la profesiile în care nu există suficient personal calificat.

Suedia a acordat anul trecut peste 12.000 de permise de muncă unor persoane venite din afara Uniunii Europene, din care 4.000 nu aveau o calificare, potrivit serviciului suedez de imigrație. În 2014 și 2015, Suedia a primit 244.000 de solicitanți de azil, la o populație sub 10 milioane — cea mai ridicată proporție din Europa, arată AFP.

Cele mai citite

Toți cei 45 de pasageri dintr-un autobuz și-au pierdut viața într-un accident în Africa de Sud

Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă