20 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialSummit: Terorismul nuclear, noua amenințare mondială

Summit: Terorismul nuclear, noua amenințare mondială

Lideri din peste 50 de ţări s-au reunit la Washington joi, pentru a discuta despre securitatea nucleară a lumii. Vladimir Putin a boicotat reuniunea.

Preşedintele Barack Obama a dat startul la Washington celui de-al patrulea summit internaţional asupra securităţii nucleare la care participă şefi de stat şi de guvern din peste 50 de ţări. Reuniunea are loc într-un context cu riscuri crescute legate de terorism, la câteva zile după atentatele din Bruxelles (32 morţi) şi din Lahore, în Pakistan (72 morţi).

Participanţii la summit vor încerca să cadă de acord cu privire la securizarea materialelor radioactive şi să prevină utilizarea lor în acte teroriste, să se asigure că armele cele mai devastatoare rămân de nefolosit în atacuri potenţiale. Marele absent este preşedintele rus, Vladimir Putin, care a decis să boicoteze summitul, anunţând că nu se va angaja în eforturile de „curăţenie nucleară” dominate de SUA. În Rusia există unele dintre cele mai importante stocuri de materiale nucleare civile. De asemenea, premierul pakistanez, Nawaz Sharif, și- a anulat vizita la Washington, după atentatul sinucigaş în Duminica paştelui, care a vizat creştinii din Lahore.

Este al patrulea şi ultimul summit dintr-o serie lansată de Barack Obama în aprilie 2010, la un an după discursul său din Praga, în aprilie 2009, asupra „unei lumi fără arme nucleare”. Iniţiativa sa viza mobilizarea comunităţii internaţionale pentru a preveni optim furtul sau achiziţia materialelor nucleare, ca şi sabotarea instalaţiilor nucleare. După 2009, ţările participante la summit au eliminat suficiente materiale nucleare. În pofida acestor succese, autorii unui raport asupra securităţii nucleare susțin că „rămân serioase riscuri de furt şi de tero­rism”.

„Bombă murdară”

Experţii în securitate au temeri că Statul Islamic este în căutare de materiale radioactive pentru construirea unei „bombe murdare”, după ce jihadiştii au furat capsule de iridium dintr-o instalaţie de stocare din Bassora (Irak) în februarie. Cel puţin 4 grupuri teroriste, inclusiv Al Qaeda şi secta japoneză Aum Shinyriko, au avut ani de zile ambiţii nucleare. Iar la câteva zile după masacrul din Paris din 13 noiembrie, care a ucis 130 de persoane, autorităţile belgiene au descoperit că un inginer cu poziţie înaltă în sectorul nuclear era spionat de presupuşi oameni ai SI. Pakistanul, o ţară dotată cu bomba atomică şi în care proliferează un număr important de grupări teroriste, s-a lansat în dezvoltarea unei noi generaţii de arme nucleare tactice. Acest armament, mai mic şi mai mobil, va fi dispersat în teritoriu în caz de criză, crescând posibilitatea unui furt.

Riscuri potenţiale

Pakistanul, China, India şi Japonia au în vedere noi uzine pentru obţinerea de plutoniu, care se va adăuga stocurilor mondiale de „carburant” pentru bombe. Belgia, unde o instalaţie nucleară a fost sabotată în 2014 şi unde muncitori care lucrează în interiorul centralelor nucleare pleacă să lupte pentru grupul SI, a devenit o preocupare. Se apreciază că ţara este divizată şi dezorganizată şi mulţi se tem că este vulnerabilă la un atac.

Pentru prima oară, summitul asupra securităţii nucleare va include o sesiune specială privind răspunsuri la atacuri teroriste urbane şi o simulare privind mo­dul de gestionare a ame­ninţării teroriste nucleare iminente. Benjamin J. Rhodes, consilier pentru securitatea naţională, a declarat presei că eforturile globale ale Administraţiei Obama fac „mai dificilă ca niciodată pentru terorişti şi actorii răuvoitori achiziţionarea de materiale nucleare”.

Cele mai citite

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a premiat excelența olimpicilor preșcolari

Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a organizat Gala Micilor Olimpici - cel mai mare eveniment din țară, dedicat preșcolarilor talentați, participanți și finaliști...

Mihai Enache îl întreabă pe Nicușor Dan de unde îi vin banii pentru campania electorală. Ambii sunt candidați la Primăria Capitalei

Mihai Enache, președintele filialei AUR București și candidat la funcția de primar general, l-a întrebat insistent pe Nicușor Dan de unde îi vin banii...

România are aproape 6 milioane de plătitori de asigurări de sănătate și 19 milioane de beneficiari – Carmen Orban (Guvern)

​România se apropie, în acest an, de 6 milioane de plătitori de asigurări de sănătate, în condițiile în care „anul trecut erau 5 milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă