10.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSummitul de la Varșovia. Republica Moldova a cerut Alianței Nord-Atlantice sprijin pentru...

Summitul de la Varșovia. Republica Moldova a cerut Alianței Nord-Atlantice sprijin pentru retragerea trupelor ruse din Transnistria

Republica Moldova a solicitat Alianței Nord-Atlantice (NATO), la summitul de la Varșovia, sprijin pentru retragerea trupelor ruse din Transnistria și înlocuirea misiunii ruse de menţinere a păcii din regiunea transnistreană cu o misiune civilă, a declarat ministrul moldovean al Apărării, Anatol Șalaru, într-un interviu acordat postului de radio Europa Liberă, potrivit Agerpres.

În acest context, Şalaru a evocat „acţiuni destabilizatoare din partea Rusiei” în Republica Moldova, subliniind necesitatea ca ţările din regiune care nu sunt membre ale NATO să fie sprijinite de Alianţă în efortul de a combate ceea ce el a calificat drept „acţiuni ale războiului hibrid” rusesc. 

Ministrul moldovean al apărării a invitat ţările membre ale NATO să susţină iniţiativa Chişinăului de a transforma misiunea de menţinere a păcii din regiunea transnistreană într-o misiune civilă multinaţională şi să ceară Rusiei evacuarea armatei şi muniţiilor ei de pe teritoriul Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele internaţionale asumate. 

Citește și: Summitul NATO. Nu tocmai succesul trâmbițat

Din perspectiva Republicii Moldova, raporturile ei cu NATO şi cu ţările partenere sunt fundamentate pe patru valori şi principii: cooperarea, flexibilitatea, credibilitatea şi interoperabilitatea forţelor armate, a spus Şalaru într-un discurs susţinut la Summitul NATO de la Varşovia, potrivit portalului Moldova.org. Chişinăul îşi doreşte ca în cursul anului 2019 să găzduiască un exerciţiu NATO/PfP de tip REGEX, care să servească drept platformă pentru realizarea unui centru de instruire regional permanent, a subliniat ministrul moldovean al apărării. 

Săptămâna trecută, Adunarea Parlamentara a OSCE a făcut apel la respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova. Într-o rezoluţie finală a reuniunii de la Tbilisi, adoptată marţi, AP OSCE a cerut retragerea trupelor militare ruse din Republica Moldova şi transformarea mecanismului actual de menţinere a păcii din stânga Nistrului într-o misiune civilă sub egida OSCE. 

Citește și: FOTO + VIDEO. Concluzii după Summitul NATO: Alianța se va implica direct în lupta contra Statului Islamic. Iohannis: România a dovedit că nu este doar beneficiar, ci furnizor de securitate în zonă. Declarația integrală

 

Cele mai citite

Sărbătoare în inima Bărăganului! Unirea Slobozia, prima promovată în Liga 1

Unirea Slobozia s-a impus cu scorul de 1-0 în deplasarea de la CS Mioveni, în etapa a șasea a play-off-ului Ligii a 2-a, și...

Gigantul german BASF are un nou CEO

Markus Kamieth a fost numit preşedinte al Consiliului de Administraţie al conglomeratului german BASF SE, a informat compania prin intermediul unui comunicat transmis către...

Rusia ar putea ataca Polonia dacă NATO ar aduce acolo arme nucleare

Rusia amenință că va ataca o țară membră a Alianței Atlanticului de Nord (NATO). Vice-ministrul rus de Externe a spus că acest lucru se...
Ultima oră
Pe aceeași temă