16.5 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024
AcasăSpecialSuspecţi reţinuţi în cazul atentatului din Mali

Suspecţi reţinuţi în cazul atentatului din Mali

Doi suspecți au fost arestați și sunt interogați în urma atentatului comis în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-un restaurant din Bamako, soldat cu cel puțin cinci morți și 10 răniți, relatează AFP și DPA citate de Agerpres.

Cei doi suspecți, a căror identitate nu a fost precizată, 'sunt în curs de interogatoriu', a afirmat o sursă a poliției locale, adăugând că suspecții au început să furnizeze anchetatorilor informații 'interesante'.

Potrivit DPA, cel puțin cinci persoane au fost ucise și 10 rănite într-un atac armat și cu grenade la un club de noapte din capitala statului Mali, Bamako.Un bărbat a aruncat câteva grenade într-un district în care se află numeroși cetățeni străini, în centrul capitalei Bamako, după care a intra în clubul de noapte și a deschis focul, au declarat martori ai atacului.

Numeroși lideri europeni au condamnat atacul din Bamako, între care președintele francez Francois Hollande, ministrul de externe belgian Didier Reynders, care a confirmat că una dintre victime era cetățean belgian. 'Atacul terorist din Bamako arată faptul că nu putem lua de bun procesul de stabilizare din Mali, eforturile ar trebui să continue, condoleanțe familiilor victimelor', se arată într-un mesaj difuzat pe Twitter de ministrul de externe leton, Edgars Rinkevics.

Cele mai citite

Trei oameni au murit și alți opt sunt răniți după un atac ucrainean asupra orașului Donețk

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite sâmbătă într-o lovitură ucraineană asupra unui restaurant din oraşul Doneţk, ocupat...

Rusia – Ucraina, ziua 787: Peste 1.700 de localnici, nevoiți să se refugieze din Harkov

Ofensiva terestră rusă din regiunea Harkov din nord-estul Ucrainei a determinat evacuarea a 1775 de locuitori, a comunicat ast[zi în mediile sociale guvernatorul regiunii,...

Din 13 mai,o nouă ediție Tezaur: Dobânzi neimpozabile de până la 6,85% pe an la titlurile de stat

COMUNICAT DE PRESĂ Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1 și 3 ani, cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă