12.8 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialSute de britanici, prinși în timp ce încercau să se alăture Statului...

Sute de britanici, prinși în timp ce încercau să se alăture Statului Islamic

Șase sute de cetățeni britanici au fost prinși, începând din 2012 și până acum, în timp ce încercau să intre în Siria pentru a se alătura Statului Islamic, a declarat secretarul de externe britanic, Philip Hammond, citat de The Guardian.

Hammond, aflat în vizită în Turcia, a mai precizat că alți circa 800 de cetățeni britanici – despre care se crede că sunt luptători și familiile lor – au reușit să intre în Siria în ultimii 4 ani, iar despre jumătate dintre ei se crede că sunt încă în țară.

Hammond a declarat că serviciile secrete britanice și turce au lucrat împreună pentru a prinde sute de englezi care încercau să lupte în războiul civil sirian, de partea jihadiștilor, oprindu-i pe unii la granița regatului iar pe alții prinzându-i la coborârea din avion sau tren în Turcia. Unii au fost trimiși înapoi în Marea Britanie, în timp ce alții au rămas în Turcia pentru încălcări ale legii sau pentru faptul că au încercat să treacă ilegal granița în Siria.

Cele mai citite

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

Ministrul german al economiei Robert Habeck susține strategia de a investi în combinate siderurgice

Ministrul german al economiei Robert Habeck a justificat miliardele de euro investite de ţara sa în fabrici de oţel verde prin nevoia de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă