14.8 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialSute de combatanți talibani, eliberați dintr-o închisoare

Sute de combatanți talibani, eliberați dintr-o închisoare

Rebelii talibani controlează jumătate din Kunduz, punct strategic din nordul țării, în urma unei lansate în zorii zilei de luni, în care au fost eliberați sute de talibani din principala închisoare a orașului afgan, a anunțat un purtător de cuvânt al poliției din provincia Kunduz, potrivit Agerpres

Este pentru prima dată de la căderea regimului lor în 2001 când talibanii reușesc un astfel de avans într-unul din cele mai mari orașe afgane, provocând un important pas înapoi al guvernului, care încerca în cursul după-amiezii să le limiteze pătrunderea în oraș.

“Întăririle nu au ajuns încă pentru a se alătura trupelor noastre. Luptele continuă. Talibanii controlează jumătate din oraș, cealaltă jumătate este sub controlul nostru”, a declarat Sayed Sarwar Hussaini, purtător de cuvânt al poliției, pentru televiziunea afgană.

Talibanii au arborat drapelul alb asupra principalei intersecții din Kunduz, Traffic Square, susține un responsabil local sub acoperirea anonimatului, citat de AFP, informație confirmată și de un corespondent al Reuters.

Insurgenții talibani au pătruns luni în principala închisoare din Kunduz, eliberând sute de combatanți islamiști. Înarmați cu lansatoare de grenade, militanții talibani i-au copleșit numeric pe agenții de securitate de la închisoarea din centrul orașului Kunduz.

Adjunctul guvernatorului, care și-a părăsit biroul și a plecat spre aeroportul local, a declarat și el pentru Reuters că trupe guvernamentale se îndreaptă spre oraș pentru a-i împiedica pe talibani să obțină controlul asupra întregului oraș. Potrivit acestuia, bătălia dintre talibani și forțele guvernamentale se dă în prezent la circa 500 de metri de biroul guvernatorului.

Cele mai citite

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...

Clotilde Armand și-a lansat o carte în care descrie lupta “nevăzută” din Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1 și candidată la cel de-al doilea mandat, și-a lansat o carte pe care a intitulat-o "Din primărie. Partea nevăzută". O...
Ultima oră
Pe aceeași temă