Rusia ar putea specula perioada dinaintea învestirii lui Donald Trump ca președinte al SUA drept un prilej pentru a testa pregătirea militară şi capacitatea de reacţie în plan diplomatic a NATO, a avertizat Linas Linkevicius, ministrul lituanian de Externe, informează vineri BBC News citat de Mediafax.
Noua administraţie de la Casa Albă “nu intră în acţiune până în a doua jumătate a lunii ianuarie”, a declarat Linkevicius, care a adăugat că statele baltice, cât şi oraşul sirian Alep sunt în mod special vulnerabile.
“Rusia nu este o superputere, ci o super problemă”, a avertizat oficialul lituanian.
Lituania a fost pentru peste 50 de ani parte a Uniunii Sovietice, a devenit ulterior membră NATO şi UE, iar în prezent are graniță terestră cu Rusia prin enclava Kaliningrad, care aparține Rusiei.
Există temerea că Statele Unite ar putea urmări să devină partener cu Rusia şi să nu mai împărtăşească viziunea statelor din zona de est a Europei conform cărora Rusia este un pericol militar major şi iminent.
Moscova insistă că nu reprezintă un pericol, afirmând că de fapt NATO poartă responsabilitatea pentru tensiunile din regiune, prin expansiunea spre graniţele Rusiei.