9.5 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialTeroriştii care l-au ucis pe preot, într-o biserică din Franţa, se ştiau...

Teroriştii care l-au ucis pe preot, într-o biserică din Franţa, se ştiau de numai câteva zile

Cei doi jihadisti care au ucis, marţi, un preot într-o biserică din nordul Franţei s-au cunoscut cu numai câteva zile înaintea atacului. Ei au luat legatura prin intermediul unei mesagerii criptate, scrie Le Parisien.

Conform ultimelor informaţii obţinute în urma investigaţiei, cei doi jihadisti, Abdel Malik Petitjean şi Adel Kermiche, ambii în vârstă de 19 ani şi aflaţi în atenţia serviciilor de informaţii franceze, au avut primul contact pe data de 22 iulie, când au discutat cu ajutorul mesageriei Telegram.

Prin intermediul aceleiasi mesagerii criptate, Abdel Malik Petitjean a difuzat şi o înregistrare video în care el jura credinţă gruparii jihadiste Statul Islamic şi ameninţa că va comite un atentat în Franţa.

Autorităţile franceze au fost informate de înregistrare de către un serviciu secret dintr-o ţară neprecizată şi au găsit-o apoi, pe 24 iulie, şi pe telefonul mobil al unui anume Omar C., tot în vârstă de 19 ani şi cu domiciliul la Paris, acesta fiind în prezent arestat.

Însă aceleaşi autorităţi nu au reuşit să determine la timp identitatea celui care a lansat mesajul, întrucât din dosarul lui Abdel Malik Petitjean lipsea poza, pentru că se considera că el este ân Siria.

Prin urmare, acesta chiar a comis atacul din 26 iulie, când el şi Adel Kermiche au pătruns într-o biserică din localitatea Saint-Etienne-du-Rouvray, unde i-au tăiat gâtul preotului şi au rănit grav o altă persoană pe care au încercat să o ucidă în acelaşi mod, fiind apoi ucişi în intervenţia forţelor de ordine.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă